Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristina Cabaua şi Angela Stroe - câştigătoarele "Cupei Femina" 2010

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 10 martie 2010 ·

Primul raliu tehnico-aplicativ din acest an, "Cupa Femina", a reprezentat o şansă pentru reprezentantele sexului frumos de a demonstra bărbaţilor că sunt la fel de capabile în arta şofatului.

Raliul care s-a derulat în week-end-ul trecut a adunat la start doamne şi domnişoare cu vârste cuprinse între de 17 şi 60 de ani care s-au întrecut în viteză, abilitate şi frumuseţe de ziua lor.

Organizatorul competiţiei, Motor Sport Club, a pregătit două etape de orientare în oraş, unde în anumite puncte de trecere, concurentelor li sau oferit flori, după care au urmat trei probe speciale în care şoferiţele au trebuit să-şi demonstreze măiestria la volan, în mod special îndemânarea.

Ultima parte a concursului s-a desfăşurat în parcarea de la Primarie şi a constat într-un traseu ce a cuprins treceri printre jaloane, parcare cu faţa, parcare cu spatele, mersul în linie dreaptă.

Au fost destule surprize pe traseu pe care concurentele le-au depistat la timp însă departajarea s-a făcut în urma probelor speciale.

La finalul competiţiei locul întâi i-a revenit echipajului Cristina Cabaua - Angela Stroe, Cabaua fiind şi câştigătoarea primelor trei ediţii ale acestei cupe, podiumul fiind completat de echipajele Emilia Mihăilă - Geta Dulgheru şi Camelia Ciric - Raluca Iorgu.

Organizatorii raliului i-au acordat Alinei Moisescu premiul special, pentru cea mai tânăr pilot, iar la echipe învingătoare a ieşit Ceprohart Brăila.

"În ciuda timpului destul de rece concurentele au vrut să facă spectacol şi au reuşit. Sunt destule femei care conduc mai bine decât barbaţii şi la această competiţie au avut şansa să demonstreze acest lucru", a precizat Gigi Mihăilă, preşedintele clubului Motor Sport Club. Primul raliu tehnico-aplicativ din acest an, "Cupa Femina", a reprezentat o şansă pentru reprezentantele sexului frumos d

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum o ora
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 4 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 43 minute
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

Bărbat băut și fără permis, prins că mergea cu 167 km/h prin oraș cu o mașină furată, chiar în ziua de Crăciun. S-a întâmplat în România

Ziare.com acum 51 minute
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea prahoveană Urlaţi, a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, după ce a fost surprins de poliţiştii braşoveni conducând cu viteza 167 km/h prin municipiul Brașov, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că era bă

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum o ora
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°