Stefan Timofte primar Tomesti Comuna Tomesti a primit, timp de doua zile, vizita Corpului de Control al prefectului, control care a vizat, pe langa legalitatea actelor, si modul de solutionare a dosarelor de fond funciar din localitate. Primarul comunei, Stefan Timofte, s-a aratat multumit de vizita celor din prefectura, pentru ca autoritatea judeteana le-a intins o mana de ajutor in solutionarea problemelor funciare cu care se confrunta comuna. Pe legea 247 din 2005, legea privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, Tomestiul a avut 706 dosare de fond funciar, din care a rezolvat peste 600, restul fiind in curs de incheiere la comisia locala pentru a fi trimise spre solutionare la prefectura. "As vrea sa-i multumesc domnului prefect, pentru ca este prima data de cand sunt primar si avem parte de un control care vine in sprijinul nostru. Cea mai grea problema a comunei Tomesti este cea legata de fondul funciar. Tomestiul are foarte multe probleme in aceasta privinta, iar prefectura incearca sa ne ajute sa finalizam situatia", a spus primarul Stefan Timofte. Edilul a explicat si ca problemele funciare s-au ivit si datorita unor societati comerciale care au primit in trecut teren in comuna, desi nu aveau acest drept, facand referire la societatea Comtom SA Tomesti, care, pe langa cele 30 hectare din propria curte, a mai luat si 150 hectare teren in afara zonei, dar si CIP Tomesti, societate care a primit teren de la comisia judeteana in trecut. "Prefectura va incerca acum sa anuleze acea hotarare si implicit actul de proprietate. Doresc ca aceasta problema, ca si celelalte, sa fie solutionate, pentru ca nu-i mai putem pune pe oameni pe drumuri. Sunt zeci de probleme pe care speram sa le rezolvam cu totul. Oamenii isi vor pamantul, este dreptul lor, de aceea incercam sa facem si noi tot ce ne sta in putinta sa ducem si acest lucru la bun sfarsit", a m