Revista britanica The Economist constata ca protestele impotriva planurilor de austeritate din Europa sunt organizate nu de catre cei care pierd cel mai mult din criza economica, nici de catre cei mai saraci, ci, mai ales, de catre… privilegiati ("Europe’s hypochondriacs", 4 martie). Revista observa ca nu somerii, imigrantii, tinerii care abia intra pe piata muncii protesteaza, ci cei cu slujbe bine platite, hiperprotejate si cu viitoare pensii mari. Care e explicatia?
O mica explicatie istorica. Unele tari, mai ales din sudul Europei, obisnuiesc sa protejeze locurile de munca, nu oamenii care sunt angajati. Aceste tari au reglementate foarte strict conditiile de concediere si drepturile salariatilor. Suprareglementarea creeaza in practica un dublu sistem de angajare. Primul sistem include joburi cu contracte permanente, hiperprotejate de tot felul de bariere administrative care creeaza artificial stabilitate, salarii mari, vacante lungi si alte beneficii.
Dar cum costurile administrative ale acestor locuri de munca sunt prea mari, in practica angajatorii prefera sa ia oameni cu contracte temporare sau part-time, platiti prost, neprotejati. Daca va ganditi putin din punctul de vedere al unui patron, este logic: daca statul nu ma lasa sa angajez usor si sa concediez angajatii, am de ales intre a falimenta sau a apela la contracte temporare.
De cealalta parte, germanii si scandinavii au o filosofie diferita: protejam omul, nu locul de munca. Desi se stie ca traditional ei cheltuie mult pentru asistenta sociala, o fac si in mod destept. Asta se numeste securitate social flexibila sau flexisecuritate (limba romana va trebui sa importe rapid acest cuvant, flexisecuritatea devine si o prioritate a UE).
Asta inseamna ca, de pilda, un suedez poate fi concediat relativ usor, dar primeste imediat beneficii de somaj generoase, este ajuta
