Bănăţenii au cucerit inimile de piatră ale nemţilor cu filmul „Eu când vreau să fluier, fluier“. Tânăra reşiţeancă Ioana Elecfi are un rol scurt în lungmetrajul regizat de Florin Şerban, un film care a impresionat Berlinul. Ea a absolvit cursurile Liceului „Traian Vuia“ din Reşiţa, iar acum este studentă la UNATC la Bucureşti.
Tânăra a obţinut un rol secundar în filmul „Eu când vreau să fluier, fluier“, în regia lui Florin Şerban, câştigător a două premii importante la „Ursul de Aur“ de la Berlin 2010. „Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să lucrez cu oameni deosebiţi. Scena în care eu joc a fost filmată lângă Cernavodă, iar profesionalismul cu care s-a muncit şi-a spus cuvântul“, povesteşte Ioana Elecfi.
Spre perfecţiune
Tânăra povesteşte că s-a prezentat la casting pentru rolul principal. „Nu ştiam că regizorul Florin Şerban este reşiţean. În primă fază am dat probă pentru rolul principal, iar după o perioadă, am primit telefon dacă nu vreau să accept alt rol. Nu am stat foarte mult pe gânduri “, mai spune Ioana Elecfi. Delia Sprînceană, coordonatorul trupei de teatru „Avis“ al Liceului „Traian Vuia“, în care Ioana a activat în timpul anilor de liceu, îşi aduce aminte cu drag de tânără. „Dacă ar fi să o descriu doar în câteva cuvinte ar fi o împletire cel puţin perfectă între fiinţa umană şi aspiraţie metafizică, sensibilitate şi raţional deopotrivă, ambiţie şi autocontrol, frumuseţe şi verticalitate, persoană pe care rareori o întâlneşti, dar de care vei fi întotdeauna mândru că ai cunoscut-o“, spune Delia Sprînceană.
Tânăra Ioana Elecfi lucrează la un nou proiect care va fi pus pe scena teatrelor din Bucureşti. „În momentul de faţă lucrăm la o piesă foarte frumoasă, intitulată „Micii Burghezi”, care sper să placă publicului“, a încheiat Ioana.
Aş vrea să citesc despre oameni de cultură, pentru c