Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O victimă a grupării lui Băhăian a fost deshumată

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 10 martie 2010 ·

Una dintre victimele grupării Băhăian a fost deshumată ieri, la Medgidia, din ordinul procurorilor DIICOT Slobozia.

Procurorii s-au deplasat la Cimitirul Ortodox Cernavodă, unde au deshumat un cadavru, care se presupune că este al lui Lucian Cernat, una dintre victimele grupării. Acesta a fost ucis în 2006. După ce a fost sedat şi drogat, a fost aruncat în Canalul Dunăre - Marea Neagră. Cadavrul a fost găsit pe 12 septembrie 2006. Certificatul medical de la acea vreme arăta însă că nu există suspiciuni în ceea ce priveşte cauza morţii. Iniţial, s-a presupus că este vorba despre o sinucidere. Cadavrul a fost dus la morga din Medgidia, unde urmează să fie prelevate probe. În urma analizării acestora, se va cunoaşte cu exactitate identitatea victimei.

Medicii legişti vor reveni zilele viitoare la Cernavodă, unde vor mai deshuma un cadavru, despre care se presupune că ar fi a cincea victimă a grupării Băhăian. Este vorba despre Ionuţ Spiţă, fost partener de afaceri al lui Băhăian.

Omul de afaceri Sergiu Băhăian, aflat în arest din 8 februarie, este cercetat de procurorii DIICOT Constanţa pentru că, alături de mai multe persoane, ar fi înşelat şase societăţi de leasing cu peste 500.000 de euro şi 340.000 de lei, dar şi pentru instigare la omor.

În comunicatul DIICOT se arată că Băhăian este acuzat că, la sfârşitul anului 2007, împreună cu Valentin Şlepac, a iniţiat un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat Edward Marian Mărculescu, Dan Liviu Iovan, Adrian Grigoraş, Emilian Leonte, Ionel Ulezu şi Petrică Captalan. Ulterior, în perioada martie - mai 2008, cei opt, folosindu-se de nume nereale şi recomandându-se drept reprezentanţi ai SC Transrom Prest SRL Constanţa, au indus în eroare şase societăţi de leasing, cu ocazia încheierii unor contracte referitoare la un încărcător frontal marca Komatsu, producând un prejudiciu total în

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 53 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 3 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 44 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°