Asta se întâmplă, în România, când un om e trimis în judecată pentru crimă doar pe baza vorbelor şi fără nici o probă materială. Asta se întâmplă când un magistrat se crede stăpânul adevărului şi e atât de orbit de propria construcţie, încât o mai "ajută" şi cu făcături, doar-doar i-o păcăli şi pe alţii. Povestea începe cu un groaznic accident de circulaţie. În seara zilei de 12 octombrie 2003, în localitatea Zemeş din judeţul Bacău, de pe podul numit "Pietrosu" a căzut în râul Tazlău o maşină. Un tânăr şi-a pierdut viaţa, alţi doi au fost răniţi. Şi-a pierdut viaţa şoferul Octavian, iar pasagerii Eduard şi Raluca au ajuns la spital. După mai bine de un an, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău avea să-l trimită în judecată pentru omor calificat şi tentativă la omor deosebit de grav pe bucureşteanul Nicolae Ţigaret.
ACUZAREA SUNĂ AŞA
Nicolae Ţigaret avusese prin vara lui 2003 o relaţie intimă de scurtă durată cu Raluca. Au fost şi în concediu la mare. La începutul toamnei, Raluca a revenit însă la fostul ei iubit, Octavian, la Zemeş. Fostul iubit nu i-a iertat, se pare, aventura, căci la 10 octombrie i-a administrat o chelfăneală. Două zile mai apoi, în Zemeş avea să vină bucureşteanul Ţigaret, în vizită la un amic pe nume Adrian.
În seara aceleiaşi zile, actualul fost iubit al Ralucăi a dat nas în nas cu fostul actual iubit. Însoţiţi amândoi de prieteni, Nicolae şi Octavian şi-au spus de la obraz lucruri deloc elegante. Nu s-au păruit, dar s-au spurcat binişor.
Mai departe, lucrurile, spune rechizitoriul, ar fi evoluat astfel: maşina condusă de Octavian, avându-i la bord pe Eduard şi Raluca, a demarat în trombă spre Moineşti. La ieşirea din Zemeş, pe sus-numitul pod "Pietrosu", i-a ajuns din urmă Nicolae Ţigaret, la volanul unui BMW, care le-a lovit Dacia din spate, cu 100 km/h şi i-a împins prin parapet direct în Tarcău.