Câteva luni au trecut doar de când Marko Bela şi ai lui mărşăluiau împreună cu PSD şi PNL spre debarcarea lui Boc (guvern incompetent, incţrent etc.), iar apoi îl susţineau declarativ pe Mircea Geoană în cursa pentru Preşedinţie, contra lui Traian Băsescu. A ieşit din urne însă Băsescu, iar acesta l-a resuscitat pe Boc. Rapid, Marko Bela şi-a clătit gura, şi-a întors la 180 de grade discursul şi s-a lipit de vechea/noua guvernare, târguind pentru sine postul de vicepremier şi multe altele de miniştri, secretari de stat, şefi de agenţii, directori de deconcentrate etc. pentru udemerişti. În plan legislativ, profitând de slăbiciunea Cabinetului Boc, ridică, renunţând chiar la politica paşilor mărunţi, pretenţiile. Cere explicit, iritând majoritarii, o “discriminare pozitivă” pentru minoritatea maghiară, deşi drepturile deja acordate acesteia sunt apreciate drept un model în UE. Boc, hămesit după susţinerea parlamentară, cedează fără crâcnire.
Cu doar 9 senatori, UDMR înclină balanţa în Senat în favoarea PD-L, mai ales că se înscriu în cor şi fripturiştii “independenţi”. La vot în plen, soarta lui Geoană ar fi pecetluită, iar PSD, deci şi Opoziţia, ar pierde singurul post important care-i mai rămăsese în ţară: preşedinţia Senatului României. Băsescu şi Boc o vor tot în ograda lor, chiar dacă ar fi s-o cedeze UDMR, Marko Bela anunţând că locul doi în stat îl face să saliveze.
La alegerile parlamentare din 2008, electoratul decisese un echilibru între PD-L şi PSD. Totuşi, PD-L devine tot mai arogant şi mai hrăpăreţ partid-stat. Nu prin forţe sau merite proprii, ci profitând de roboţii din UDMR (“Unde-i bine, acolo-i patria”) şi de dezertorii din PNL şi PSD, care şi-au descoperit vocaţia independenţei după ce s-au căţărat în Parlament cu cârjă de partid. Cine a spus că politica-i o curvă, a folosit un eufemism.
