Iarna revine în forţă. Vremea va fi deosebit de rece pentru prima decadă a lunii martie. Cerul va fi închis, iar şansele de lapoviţă şi ninsoare sunt destul de mari. Noaptea, nu se vor înregistra mai mult de -3 grade Celsius. Ziua, cea mai mare valoare din termometre va ajunge la 4 grade.
Administraţia Naţională de Meterorlogie a emis o atenţionare meteorologică - Cod galben, de ninsori viscolite, pentru 21 de judeţe din sud-estul ţării, pentru intervalul 10 martie 2010, ora 22.00 - 11 martie 2010, ora 20.00.
În acest interval, în sudul Moldovei, sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Carpaţilor de Curbură va ninge, vântul va avea intensificări, viscolind temporar ninsoarea şi se va depune strat nou de zăpadă.
În Dobrogea precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ploaie şi vor fi condiţii de formare a poleiului. În sudul şi sud-vestul ţării, vântul se va intensifica încă din această seară, ajungând la 60-65 km/h, la rafală.
La Galaţi, Brăila şi Focşani, maximele nu vor depăşi 2 grade Celsius, iar minimele vor fi şi de minus 5 grade. Vor fi intensificări ale vântului începând chiar de la orele prânzului, cu viteze ce vor atinge şi depăşi, la rafală, 65-70 km/
Nici pentru zilele următoare nu se aşteaptă o încălzire a vremii. Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu a anunţat că primăvara se lasă aşteptată.