Venirea primăverii în Brăila creionează, de la an la an, o frescă tot mai obscură a sălbăticiei comunitariene.

De o parte avem exploziile cromatice ale naturii, iar de cealaltă parte, omagiind beţia unui kitsch destoinic, ne întâmpină - proaspăt ieşiţi din hibernare - principalii "actori civilizatori", şi anume moaca desfigurată de suspiciune şi dispreţ, şmecheria cu briceag în şosetă, cocălăreala pe ritm de house manelizat, burtosul semianalfabet cu zgardă de aur, politicianul debil, proxenetul de liceu, piţipoanca zvăpăiată şi alte asemenea specimene. Deci, pătrundem abrupt într-o preistorie a modernităţii din care nu putem distinge decât grotescul concret, nici măcar subsidiar, al situaţiilor. Vedeţi voi, atât timp cât oraşul ăsta se află sub asediul iernii, poţi avea impresia că străzile pustii şi aerul cenuşiu ar depune mărturie pentru ivirea unui fascicul de normalitate, însă de cum se instalează meteo-grandoarea primăverii, totul adoptă subit dimensiunea unui horror-show regizat de Guţă pe o manea cântată din zbucium acru de subraţ de Stancu.

Dacă stăm şi analizăm sociologic lucrurile (adică evitând esenţialul problemei), totul ne pare "OK". Adică, avem acţiune şi diversitate, indiferent dacă aceste două aspecte vizează numai dezvoltarea multilaterală a spargerii de capete şi a jigodismului politic. Însă, dacă veţi lua acest sat devastat de mârlănie, interlopism, neghiobie şi prost gust care a devenit Brăila şi-l veţi pune într-o ecuaţie spirituală, veţi ajunge la un rezultat dezolant, apoi crunt, apoi catastrofal, apoi la un gol absolut. N-avem pic de cultură, n-avem pic de politică. Mai exact, n-avem ingredientele primare pentru garantarea unei conştiinţe civice, a bunului simţ şi, cel mai grav, pentru găsirea unui loc în mult invocata lojă a civilizaţiei.

Trăim, în opinia mea, doar o dulce orgie a resentimentului, manifestată sub