Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu craniul lui nea Nelu, la Poliţie

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 10 martie 2010 ·

Un boschetar a găsit într-un gang de pe strada Mihail Kogălniceanu, un schelet. A luat craniul, l-a pus într-o pungă de plastic şi s-a dus cu el la Poliţie

Un schelet uman a fost descoperit lângă un centru de afaceri de pe b-dul Mihail Kogălniceanu de către un boschetar. Bărbatul îşi făcea veacul prin zona Centrului Civic şi, scotocind printre cartoane, haine ponosite şi alte gunoaie, a dat peste acel cadavru descompus. A luat craniul, l-a pus într-o pungă de plastic şi s-a dus cu el la Poliţie. „O echipă de criminalişti s-a dus imediat la faţa locului pentru cercetări. Acolo au sosit şi medicii legişti, care au transportat rămăşiţele umane la Serviciul de Medicină Legală pentru expertize”, a declarat comisarul-şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt IJP Braşov.

Nea Nelu n-a mai fost văzut de ani buni

Oamenii străzii stăteau acolo de mai bine de 4 ani. Erau cam 6 - 8 persoane. Printre ei un băiat, Cornel, un alt tânăr Adi „Bucureşteanu” şi nea Nelu. Acesta din urmă a stat o vreme la centrul de bătrâni din Uzina 2, însă din lipsă de locuri a ajuns iar pe străzi. Se mai întorcea însă la centru pentru o masă caldă, un duş şi pentru a se schimba de haine. Un apropiat al bărbatului ne-a povestit că nu l-a mai văzut de câţiva ani şi este foarte posibil ca scheletul găsit să fie al lui. „Eu am fost acolo acum trei ani şi erau nişte saltele făcute tip pat şi multe cartoane şi mizerie. Probabil a murit din cauza gerului, a lipsei hranei şi cam băga de spirt în ei. Pe nea Nelu nu l-am mai văzut de vreo trei ani. Era de Revelion şi se afla pe Republicii. Ştiam că umblă pe aici, că nu avea unde să se ducă. Avea şi probleme de sănătate. Se tot plângea că-l dor plămânii şi tuşea”, ne spune Claudiu Drăgan.

Anchetatorii urmează să stabilească identitatea scheletului şi dacă persoana care a decedat a avut parte de o moarte violentă. Un boschetar

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 55 minute
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

UE încă nu renunță la negocieri. Ce a hotărât Ursula von der Leyen, după ce Trump a anunțat tarife de 30%

Capital acum 2 ore
Uniunea Europeană a anunțat că va prelungi până la începutul lunii august suspendarea contramăsurilor comerciale pregătite ca reacție la noile tarife impuse de Statele Unite, în încercarea de a păstra deschisă calea dialogului. Decizia vine la doar

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

26°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°