Liderii tuturor sindicatelor din Învăţământ s-au întâlnit, astăzi, cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. În urma discuţiei de peste trei ore, sindicaliştii s-au arătat nemulţumiţi de rezultatul întâlnirii. Aceştia susţin că ar putea merge până la blocarea anului şcolar în cazul în care Ministerul nu va găsi soluţii la problemele salariale şi disponibilizările din sistem.
Iată şi graficul acţiunilor de protest, anunţat de Aurel Cornea preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ:
15 martie - 2 aprilie - mitinguri, pichetări şi greve de avertisment.
12 - 30 aprilie, pichetarea ministerului Educaţiei.
Miting de protest în perioada 1-15 mai la nivel central.
Depunerea de plângeri împotriva Guvernului României la organismele internaţionale 15 - 31 mai - grevă de avertisment la nivelul întregii ţări.
Organizarea unui referendum pentru declanşarea grevei în învăţământ în prima decadă a lunii iunie, cu neînchiderea situaţiei elevilor.
"Acţiunile se vor desfăşura şi în funcţie de mersul negocierilor şi evenimentelor din perioada următoare, graficul putând suferi modificări", a mai spus preşedintele FSLI, Aurel Cornea.
Sursa: antena3.ro Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Liderii tuturor sindicatelor din Învăţământ s-au întâlnit, astăzi, cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. În urma discuţiei de peste trei ore, sindicaliştii s-au arătat nemulţumiţi de rezultatul întâlnirii. Aceştia susţin că ar putea merge până la blocarea anului şcolar în cazul în care Ministerul nu va găsi soluţii la problemele salariale şi disponibilizările din sistem. @N