Doi jucători de fotbal şi-a pierdut viaţa pe teren în ultimele zile în partide jucate în campionatele unor state africane.
Sâmbătă, atacantul nigerian Endurance Idahor s-a prăbuşit pe teren şi a murit în drum spre spital. Idahor evolua pentru echipa Al Merreikh, care a jucat un meci din prima ligă sudaneză împotriva formaţiei Al Amal.
Nigerianul în vârstă de 25 de ani a căzut după un duel minor cu un adversar, iar doctorii au anunţat că jucătorul a suferit un atac de cord. Idahor a fost golgheterul campionatului sudanez în primul sezon la Al Merreikh, echipă pentru care a marcat, în total, 118 goluri în 176 de partide.
Duminică, fundaşul central Bartholomew Opoku a decedat pe teren într-un meci din campionatul Ghanei dintre Kesseben şi Liberty. Nu se cunosc cauzele morţii jucătorului în vârstă de 19 ani.
Bilanţ negru
Fotbalul a fost marcat în ultimii ani de mai multe astfel de tragedii.
În august 1989, jucătorul nigerian Samuel Okwaraji (25 de ani) s-a prăbuşit la zece minute după partida Nigeria - Angola, din preliminariile Cupei Mondiale din Italia 1990, şi a murit, câteva minute mai târziu, din cauza unui stop cardiac. În 5 octombrie 2000, căpitanul echipei Dinamo Bucureşti, Cătălin Hâldan (24 de ani), a căzut pe gazonul stadionului din Olteniţa, unde Dinamo juca o partidă amicală în compania grupării locale Şantierul Naval. Hâldan a murit la Spitalul din Olteniţa, cauza morţii fiind un stop cardiac.
Mijlocaşul camerunez Marc-Vivien Foe (26 de ani) s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului Camerun - Columbia din Cupa Cofederaţiilor, în iunie 2003, la Lyon, şi a murit la scurt timp după aceea. ucătorul brazilian în vârstă de 20 de ani, Max Ferreira a murit la spital, în iulie 2003, după ce a acuzat mai multe dureri în timpul unui antrenament al echipei