Deszăpezirea s-a făcut în oraş încă de ieri-noapte, dar meteorologii anunţă că ninsorile vor continua şi în următoarele zile
Pe lângă ghiocei, primăvara nu a putut să dea nici un alt semn. Ninsoarea de luni noaptea a albit întreg oraşul, astfel că primii care întâmpinat greutăţi au fost şoferii. Cu toate că utilajele de deszăpezire au intervenit imediat, pe foarte multe străzi s-a circulat destul de greu. Spre dimineaţă, după ce şi temperatura a mai urcat puţin, pe străzi a fost aruncat material antiderapant, după cum ne-a declarat viceprimarul Miklos Gantz. „Pe arterele importante s-a dat cu material antideranpant, iar pe celelalte străzi s-a intervenit cu pluguri. Multe străzi sunt acum fără nici un pic de zăpadă şi să sperăm că nici în zilele următoare nu vom avea parte de precipitaţii abundente”, ne-a declarat viceprimarul Gantz. Maşinile celor două firme de deszăpezire, Vectra şi Eurostrada, au ieşit pe traseu chiar din noaptea de luni spre marţi, primele zone vizate fiind cele mai înalte, respectiv Poiana Braşov, CD Gherea, podurile şi traseul ocolitoarei. În cursul dimineţii de ieri, Vectra a scos în oraş 18 maşini, una în Poiana Braşov, iar restul în oraş, pe tronsonul 1 al ocolitoarei şi pe drumul spre Poiana Braşov, primele străzi pe care s-a intervenit fiind cele principale şi cele pe care circulă mijloacele de transport în comun. În cazul în care este necesar se poate interveni cu alte 6 de maşini, care pot fi echipate în termen foarte scurt. La rândul său, Eurostrada a intervenit cu 14 maşini, primele zone vizate fiind podurile, DN 13, tronsonul 2 al ocolitoarei, iar apoi au intrat pe străzile principale din zona atribuită. S-au folosit până în prezent aproximativ 200 de tone de material antiderapant.
Telefoane dispecerat: 0268-311310 – Eurostrada şi 0268-416495 – Vectra. Deszăpezirea s-a făcut în oraş încă de ieri-noapte, dar meteorol