Noile date eliberate de administraţia vamală chineză miercuri arată o creştere semnificativă a exporturilor care au plecat din această ţară în luna februarie a anului curent, peste estimările prevăzute iniţial, comparativ cu cifrele de anul trecut, relatează Press TV.
Exporturile Chinei au crescut cu 45,7 %, până la 94,5 miliarde de dolari în februarie, faţă de exporturile realizate în aceeaşi perioadă a anului trecut, cel mai rapid ritm de creştere înregistrat în ultimii trei ani, scrie Press TV.
Pe de altă parte, importurile în China au urcat şi ele la 44,7 procente luna trecută, semn de revenire robustă în cea de-a treia mare putere economică a lumii. Analiştii cred că cifrele sunt mai mari decât cele aşteptate.
Zhu Jianfang, economist şef în cadrul companiei Citic Securities din Beijing, a declarat pentru Financial Times că noile cifre arată că exporturile încep să îşi revină şi această tendinţă este posibil să se menţină.
Creşterea importurilor, de cealaltă parte, demonstrează o urcare importantă a cererii pe piaţa autohtonă, mai precizează economistul chinez.
China declară că surplusul în domeniul comerţului a atins 7,61 miliarde de dolari în luna februarie - cu 57,2 % mai mult comparativ cu perioada similară din 2009.