Bogdan I. este din 2006 posesorul unui credit de nevoi personale, obtinut cu usurinta (atunci) de la BCR – agentia "Unic". La momentul respectiv creditul valora 18.500 lei, era pe zece ani, iar dupa trei ani de plata a ratelor soldul ajunsese la 15.000 lei, achitarea principalului avansand cu viteza de melc cand dobanzile sunt mari. Din 2009, pe masura cresterilor de dobanda din partea bancii, suprapuse in mod nefericit cu ceva probleme personale, debitorul incepe sa gafaie la plata ratelor. Apar deci intarzierile si dobanzile penalizatoare. In ianuarie 2010 este sunat din partea bancii si instiintat sa aduca 1.400 lei pentru a-si stinge obligatiile restante, echivalentul cam a trei rate si ceva. Omul face un efort, suna un prieten, ma rog, achita datoria. In februarie mai primeste un telefon: "Nu va suparati, mai trebuie sa completati suma cu 900 de lei".
Probabil o greseala la calculul initial al restantei sau poate efectul dobanzilor penalizatoare – isi spune debitorul, asa ca mai strange doua gauri la curea si se prezinta cu banii la ghiseu. Acolo, stupoare! "Nu mai sunteti dator la noi, imprumutul a fost cesionat unei firme de recuperari", aude de cealalta parte. De aici incolo, intram in zona crepuscular-bancara. In contractul sau (838/septembrie 2006) scrie negru pe alb: "Banca va notifica imprumutatul, in scris, in 10 zile de la constatarea unui caz de culpa (n.n. – sunt enumerate inainte explicit acestea, inclusiv neachitarea la timp a ratelor) si, in cazul in care deficientele nu sunt inlaturate in perioada de timp indicata de banca in notificare, banca are dreptul sa considere creditul exigibil si sa treaca la recuperarea intregii sume datorate".
Cu alte cuvinte, cineva s-a gandit ca, in momentul in care debitorul e notificat, are timp sa sune din goarna familia si rudele, sa-si vanda tot din casa, sa faca o roata tiganeasca, ma rog, orice e
