Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorul pasaj subteran de la Fundatie pune in pericol Biblioteca Centrala?

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 10 martie 2010 ·

Comisia de monumente a aminat acordarea avizului necesar pentru demararea proiectului. Pasajul subteran de la Fundatie s-a impotmolit la comisia pentru monumente. Investitia face parte dintr-un proiect cu care municipalitatea spera sa obtina fonduri europene nerambursabile. "Am trimis documentatia pentru obtinerea unui aviz. Cei de acolo au solicitat detalii suplimentare legate de impactul proiectului asupra Bibliotecii Centrale Universitare din punct de vedere al structurii de rezistenta, in special. Am discutat cu proiectantul, firma RJR international. Daca se tin de cuvint, putem trimite raspunsul in aceasta saptamina", a declarat Cosmin Coman, seful Directiei de Programe si Servicii pentru Comunitate. El a mai spus ca reprezentantii Directiei Judetene de Cultura l-au asigurat ca vor analiza clarificarile in cel mai scurt timp posibil. Municipalitatea intentioneaza sa obtina fonduri europene pentru reabilitarea bulevardului Pacurari, Bulevardului Independentei, strada Elena Doamna, pina in intersectia Bucsinescu. In proiect a fost inclusa si traversarea subterana a intersectiei de la Fundatie pe directia Pacurari - Independentei. Pina acum s-au obtinut toate avizele necesare documentatiei, mai putin cel de la Directia de Cultura si cel de la Ministerul Apararii. Comisia de monumente a aminat acordarea avizului necesar pentru demararea proiectului. Pasajul subteran de la Fundatie s-a impotmolit la comisia pentru monumente. Investitia face parte dintr-un proiect cu care municipalitatea spera sa obtina fonduri europene nerambursabile. "Am trimis documentatia pentru obtinerea unui aviz. Cei de acolo au solicitat detalii suplimentare legate de impactul proiectului asupra Bibliotecii Centrale Universitare din punct de vedere al structurii de rezistenta, in special. Am discutat cu proiectantul, firma RJR international. Daca se tin de cuvint, putem trimite raspunsul in ac

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 3 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 7 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 9 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 9 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 12 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 6 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Vremea

București
acum

24°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

17°
joi

17°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
joi

19°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°