Fiul unui judecător craiovean, Iustin Covei, trimis luni în judecată pentru infracţiuni de comerţ electronic, avea în oraş imaginea de „protejat“ în raporturile cu autorităţile judiciare locale, de aceea a fost ales lider al grupului infracţional, susţin procurorii DIICOT în rechizitoriu.
„În cadrul grupului infracţional organizat astfel constituit, inculpaţii Petrel Hălănei şi Iustin Covei deţineau poziţia de lideri, primul bazându-se pe cunoştinţele tehnice, mijloacele financiare şi legăturile avute cu lumea interlopă din municipiul Craiova, iar cel de-al doilea - pe imaginea anterior construită în mass-media de «protejat» în raporturile cu autorităţile judiciare craiovene“, se arată în rechizitoriu.
Mai mult, notează procurorii în rechizitoriu, fiul judecătorului Covei îşi punea la dispoziţie casa pentru a confecţiona echipamente de citire şi copiere a cardurilor.
La dosarul trimis în instanţă, procurorii au ataşat mai multe convorbiri telefonice dintre membrii grupării, dar şi discuţii purtate de aceştia pe internet, pe chat.
Într-una dintre interceptările telefonice, Iustin Covei, fiul unui judecător craiovean, îi spune celuilalt lider al reţelei că a fost „să-şi ia salariul“, adică să scoată bani de pe carduri false, însă toate sunt goale, nu mai au bani.
NewsIn prezintă o parte din interceptările depuse de procurorii DIICOT ca probe la dosar:
„Iustin Covei: Bă vere, fusei şi eu să-mi iau salariu’, ştii?
Petrel Hălănei: Ă!
Iustin Covei: (n.l.- neinteligibil) şi toate pe unde fusei sunt goale, vere, nu mai au bani.
Petrel Hălănei.: Ă?
Iustin Covei: Da. Trecurăm şi ne uitarăm. E totu’ roşu.
Petrel Hălănei: A! Am văzut şi eu că e roşu’ prin oraş.
Iustin Covei: Tot. Şi pe-acia prin oraş. Oraşu’ ăsta.
Petrel Hălănei: Eu mă cert... eu mă cert cu şefu’ meu, frate“.
Într-o altă discuţie telefonică, I