Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misiune dificilă pentru Real

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 10 martie 2010 ·

Madrilenii vor să câştige Liga Campionilor în acest an, iar primul obstacol greu de trecut va fi Olympique Lyon, pe care trebuie să o învingă la două goluri diferenţă.

Real Madrid are o misiune dificilă în această seară pe Santiago Bernabeu, fiind nevoită să învingă gruparea franceză Olympique Lyon pentru a se califica în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Francezii s-au impus în tur, la limită, cu 1-0, un rezultat suficient însă să creeze coşmaruri celei mai galonate echipe din Europa, pentru care o eliminare în această fază a competiţiei ar fi echivalentă cu un dezastru. Mai ales că, în vara anului trecut, Real a investit 250 de milioane de euro în transferuri.

Nici statistica nu este de partea ibericilor. Cele două formaţii s-au mai întâlnit în sezonul 2005/2006, în faza grupelor, când Lyon a învins cu 3-0 pe „Stade Gerland“ şi a remizat apoi în Spania, scor 1-1. Un an mai târziu, Lyon a învins din nou pe Real, cu 2-0, şi în retur a obţinut o nouă remiză (2-2).

Real Madrid nu a mai ajuns în sferturile Ligii Campionilor din 2004, iar în acest sezon are şansa să joace ultimul act pe „Santiago Bernabeu“ în cazul în care va ajunge până în faza respectivă.

Sergio Ramos: Batem cu 3-0

În vestiarul lui Real Madrid domneşte optimismul înaintea confruntării cu Lyon. Extaziaţi după victoria de senzaţie din meciul cu Sevilla (3-2 după ce la pauză a fost 0-2), spaniolii sunt convinşi că se vor califica în sferturi, chiar printr-o victorie categorică. „Vom trăi alături de suporterii noştri încă o noapte magică pe Bernabeu. Vom învinge cu 3-0“, a declarat fundaşul Sergio Ramos pentru cotidianul Marca.

În schimb, brazilianul Kaka se gândeşte deja la finală: „Nu se întâmplă prea des ca o echipă să aibă şansa să joace finala pe propriul stadion, aşa cum avem noi în acest sezon. Totuşi, nu

mi-aş dori să întâlnesc pe Mila

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 3 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°