Ultimele vouchere pentru Programul „Rabla“ 2010 sunt distribuite în aceste momente de centrele de colec-tare a maşinilor uzate. Foarte puţini români au cumpărat autoturisme noi cu aceste tichete până acum.
Voucherele distribuite în Craiova de centrele de colectare în cadrul Programului „Rabla“ sunt pe terminate. Ultimii norocoşi stăteau ieri la cozi, în faţa centrelor de colectare a maşinilor uzate. La Remat SA, proprietarii a circa 20 de maşini înfruntau vremea rea pentru a-şi preda autoturismele. „Suntem ultimii aici. Ni s-a spus că mai sunt 40 de vouchere. Mai avem rude şi cunoştinţe care voiau să vină să predea maşinile, dar nu cred că mai apucă. Au fost puţine. Guvernul ar trebui să suplimenteze banii alocaţi“, spuneau oamenii.
La Oltmetal SA, alt agent economic autorizat să colecteze maşinile în cadrul programului, rămăseseră mai multe vouchere pentru ultimii veniţi. „În două-trei zile, vom termina de distribuit voucherele, ultimele 200 de bucăţi. Aşteptăm să vedem dacă se suplimentează programul, după cum se spune. În total, avem 1.300 de vouchere, dintre care 300 distribuite prin centrul nostru de colectare din Slatina şi 1.000 prin cel din Craiova“, spune Ion Pătruţ, directorul firmei. Trebuie spus că, în Dolj, dealerii autorizaţi să participe la program sunt Seiton Auto SRL (dealer Suzuki), Plus Auto SRL (dealer Ford), Rucom (dealer Opel şi Chevrolet), precum şi Policolor Exim SRL (dealer Honda). „Am avut până acum mai puţin de 20 de solicitări pentru maşini noi“, spune Laura Iakab, director de vânzări la Seiton Auto. Mai mult noroc au avut cei care vând maşini Ford. „Avem deja 50 de cazuri în care ni s-au plătit avansuri pentru maşini noi. Din păcate, programul este mult prea scurt. Este o gură de oxigen pentru dealerii auto, dar guvernul ar trebui să suplimenteze fondurile pentru program“, spune Adrian Mărăşescu, director Plus Auto S