Mircea Geoană este doar un nume. Putea să fie oricine în locul lui, mai deștept ori mai protănac (sunt convins că în România și acest lucru este posibil). S-ar putea ca până când termin de scris acest articol (sau când îl citiți) Mircea Geoană să nu mai fie președintele Senatului. Iar acest lucru ar fi teribil de nasol (scuzați expresia).
Ar fi instituirea oficială a dreptului puterii în defavoarea puterii dreptului. Iar diferența e esențială. Într-un stat în care dreptul puterii e mai mare decât puterea dreptului orice scenariu este posibil. Și ceea ce i se întâmplă președintelui Senatului să i se poată întâmpla oricui, la o altă scară, mai mică ori mai mare. În cazul lui Geoană la mijloc este o funcție. În cazul oricărui alt cetățean poate fi vorba de un drept mult mai important decât o funcție temporară, fie ea și de al doilea om în stat.
Dintr-un stat în care dreptul puterii e mai mare decât puterea dreptului nu-ți rămâne decât să fugi. E un stat în care omul, ca persoană, nu poate trăi decât într-o stare de nesiguranță și umilință continuă. În care singura șansă de supraviețuire e să fi conform și supus celui care deține la un moment dat puterea.
Unul dintre scopurile principale pentru care au fost inventate legile a fost de a-l apăra pe cel mai slab de cel mai puternic. De a menține un echilibru fără de care societatea ar trăi într-un permanent război între cei care împărtășesc opinii diferite.
Înlăturarea lui Geoană din funcția de președinte ale Senatului are, la ora actuală, o singură justificare: ”acum noi suntem la putere”. Aplicarea acestui ”principiu” ar consfinți statutul de țară cocotieră pentru România. Și nu ar mai fi vorba doar o etichetarea metaforică, ci o stare de fapt.
***
La începutul anilor 90, Ion Rațiu a oferit teribila definiție a democrației. O definiție la care, însă, cei mai mulți au rămas imuni: ”Chinte
