Intotdeauna m-am intrebat de ce exista oameni care stau impreuna pentru motivul « e bine pentru copil ». Nu am copii, dar cred ca asta nu ma impiedica sa am o parere vizavi de acest subiect.
Am niste prieteni foarte apropiati, care au divortat recent. Problemele in cuplu aparusera cam imediat dupa casatorie, insa nu au dat foate mare importanta acestui lucru. Ea a ramas insarcina, fericire mare, a nascut un baietel frumos si sanatos. Bineinteles, femeia s-a transformat in mama devotata, barbatul a devenit tata, iar responsabilitatile i-au coplesit pe fiecare in parte si s-au rasfrant asupra relatiei lor.
Acum un an si jumatate s-au gandit prima oara la divort. Era evident ca nu se vor mai intelege niciodata, dar au discutat si au stabilit ca baietelul lor e cel mai important si el nu trebuie sa ramana fara o familie. Chiar daca ei se certau zilnic. Chiar daca isi scoteau ochii la fiecare greseala facuta. Chiar daca isi scoteau ochii cu cuvinte grele, de cateva ori pe zi, in fata copilului. Erau o familie.
Intr-o zi, am intrebat-o : « Ai impresia ca ai un copil retard ? Crezi ca el va putea sa creasca sanatos la minte intr-o familie in care e evident ca tu si sotul tau nu mai aveti nimic de impartit ? » N-a stiut ce sa-mi raspunda.
Sunt de acord ca nimic nu e mai important decat un copil. Iti schimba viata si felul de a gandi si totul se raporteaza la el si la binele lui. Dar nu-i subestima inteligenta, nu fa sacrificii inutile pe care el ar putea sa ti le arunce in fata atunci cand va creste. Pentru ca, oricat de mult s-ar stradui sa fie altfel, parintii au frustrari, sentimente, orgolii, iar toate acestea se rasfrang asupra atitudinii pe care o au fata de copil. Suntem oameni si nu putem sa ne controlam intotdeauna. Iar rabufnirile astea lasa copiilor niste sechele greu de vindecat. Eu stiu. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Intotd
