Acum 20 de ani, minerii din Valea Jiului încetaseră lucrul. Nu, nu se pregăteau să vină la Bucureşti, însă doreau de la Guvernul Roman soluţionarea unor revendicări salariale şi sociale.
Folosirea minerilor din Valea Jiului pe post de grup de presiune faţă de opoziţie nu era gratis! Liderii sindicali de acolo "jucau" destul de dur cu autorităţile, în speranţa sporirii lefurilor şi a scăderii vârstei de pensionare.
SPORURI SALARIALE ŞI PENSIONARE LA 45 DE ANI
Greva din martie avea drept cauză întârzierea legiferării unor înţelegeri dintre mineri şi guvernanţi din iarnă. La 19 ianuarie, liderii sindicali se aşezaseră la masa negocierilor cu miniştrii Cabinetului Roman, solicitând sporirea privilegiilor. Nici în comunism, minerii nu fuseseră o categorie defavorizată, dimpotrivă, încercându-şi norocul şi cu noile autorităţi.
Sindicaliştii i-au cerut lui Petre Roman creşterea retribuţiilor, acordarea unui spor de periculozitate, pensionarea la 45 de ani pentru muncitorii cu vechime de 20 de ani în subteran şi la 50 de ani pentru muncitorii cu vechime de 15 ani în subteran. Mai mult, negociatorii solicitau autonomie administrativă pentru Valea Jiului şi restructurarea Combinatului Minier Petroşani prin reducerea la strictul necesar a personalului TESA din unităţile miniere.
15.000 DE MINERI, PE LOC REPAUS
La presiunea sindicaliştilor, guvernanţii au promis satisfacerea revendicărilor din ianuarie şi legiferarea acestora. Atât doleanţele salariale, cât şi cele administrative erau dificil de adoptat însă, astfel că actul normativ promis întârzia să apară. Nemulţumiţi, muncitorii de la Întreprinderea Minieră Vulcan au încetat lucrul la 8 martie.
PRIN VOCEA LIDERULUI LOR, INGINERUL
Nicolae Croitoru, au anunţat Bucureştiul că nu vor intra în "şut" până când nu vor vedea legiferate înţelegerile din ian
