Dragilor, câte femei bune soferiţe cunoaşteţi? Mult mai puţine decât buni şoferi barbaţi, aşa-i? Dar câte femei au curajul să îşi ia carnetul, neştiind dacă vor fi în stare să conducă ori ba? Tot puţine, va zice o femeie care a picat examenul de şoferi de 3 ori. În sfârşit, după 3 ani, am curajul să recunosc că sunt inaptă. În familia mea sunt o paria care nu e în stare să înveţe nişte reguli de circulaţie; până şi mama, la 48 de ani a luat carnetul într-o altă ţară; până şi sor-mea, aia zgubilitică de 20 de ani, şi-a luat carnetul şi a urcat la volan singură încă din prima zi. Tot în altă ţară, şi iată cum aleargă ea mândră pe autostrăzile europene.
Numai mie îmi tremurau picioarele pe frâne cand încercam să urc o pantă. Nn mai zic de urechile-vişinii când mă concentram să dau de volan la maxim. Aşa s-o zice? Nici nu mai ţin minte, căci au trecut ceva ani de când am avut curajul să mă urc la volan, cu instructor, fireşte, şi când în prima zi de pseudo-şoferie, m-am trezit în intersecţie la Doamna Ghica, aruncată în oceanul maşinilor gălăgioase. Instructorul meu, tânăr şi plin de ambiţii didactice, avea o metoda punitivă originală pentru manevrele greşite pe care le faceam chiar şi după 10 ore de şofat. Ma pocnea în cap cu un ciocan de jucărie din plastic. Grotesc chiar! Oare de asta să nu se fi prins lecţiile teoretice de mine? Oare din cauza lui să nu am fi tras inima spre chestionarele auto? Pretexte, domle, nu-s făcută pentru aşa ceva.
Prima oară am picat la proba teoretică, după o singură zi de făcut chestionatele auto.A doua oară am picat tot la proba teoretică, după 2 zile de creionat pe vestitele chestionare. A treia oară am luat proba teoretică, după o săptămâna de tocit materia fadă şi pline de semne colorate. La “proba de oraş” m-am emoţionat aşa de tare încât am uitat să semnalizez când am plecat de pe loc, nu am dat prioritate şi nu am fos
