O invitaţie la o dezbatere interesantă, joi 11 martie la Hilton, Societatea academica din Romania (SAR), despre descentralizarea în cultură. Se pare că o să fie prezent şi preţiosul la vedere Kelemen Hunor. Punctul de plecare al discuţiei ar fi rezumat de un editorial al lui Sorin Ioniţă din care citez o bucată:

Regiunile şi primăriile în Franţa nu finanţează state de salarii, ci cumpără proiecte culturale selectate la licitaţii, cu obiective, un anume profil, început şi final. La noi, s-a ajuns la situaţia ciudată ca pe alocuri subvenţia pe bilet vândut la concerte locale să fie în jur de 150 de euro – ţinute în săli improprii, luni sau marţi, pentru că artiştii sunt oricum navetişti, cu cartea de muncă în alte trei părţi.

Cu aceşti bani, cu rezervări din timp, se pot cumpăra fiecărui spectator un zbor low cost la Milano şi un bilet de calitate media la Scala, rămânând şi timp pentru un tur al oraşului. Sigur, trebuie susţinută producţia locală la Filiaşi, dar nici consumatorul de cultură nu trebuie uitat, pentru că banii sunt până la urmă ai lui.

Şi e de discutat ce contribuie mai mult la luminarea maselor: o improvizaţie locală sau un proiect de plimbat 2.000-3.000 de cetăţeni pe an pe la Scala. Acest exemplu exagerat (dar rupt din viaţă) arată că întrebarea corectă pentru consilierii locali este nu „ce finanţăm”, ci „ce obţinem de banii cheltuiţi”? Ce rezultate reale, la nivelul publicului consumator şi al brandului cultural local. (evz.ro)

Dacă am prins nişte fonduri PHARE şi reabilităm două monumente, muzeul de etnografie şi trei case memoriale în care nu intră nimeni, se cheamă că am pus oraşul pe hartă?

Cine este în stare la nivel local să construiască nişte produse integrate atractive, să creeze emulaţie şi cerere, să iasă din rutina bugetară şi să facă actul de cultură să fie cool? Astea sunt întrebări nu doar pentru criză, ci