Duminica trecută, Radu Mazăre a ieşit în conferinţă de presă. După ce doar vineri ţinuse o alta la terminarea şedinţei extraordinare de consiliu local.
Prima idee care ne-a venit în minte, duminică, după ce s-a anunţat conferinţa, a fost că Mazăre ar vrea să le dea jurnalistelor un trandafir. Ceea ce s-a şi întâmplat. Însă putea să facă acest gest vineri sau luni. Dar nu a fost doar trandafirul. A fost şocul cu uniforma. Cu redeschiderea dosarului. Şi cu chemarea primarului iar la cine ştie ce secţie de care aparţine, în faţa cine ştie cărui agent, care să îl pună să dea declaraţia.
Şi după ce l-a pus poliţistul să scrie cinci pagini jumătate, Mazăre a ieşit la atac. De ce? Simplu. Pentru a se victimiza. El ştie că acest dosar este unul din care va ieşi biruitor. Că de aici nu i se va trage nimic. Chiar dacă mulţi cred că şi altora li s-a înfundat de la un nimic. Dosarul cu uniforma este unul subţire. Şi i se va da iar un NUP. Da, dar va da bine pentru Mazăre. Care va ieşi şi va spune: eee vedeţi? Iar m-au cercetat lacheii lui Băsescu şi nu au găsit nimic. Şi iar va flutura lozinca dosarului politic făcut de slugoi. Iar atunci când se va întâmpla ceva totuşi, va ieşi şi va spune din nou că a fost controlat şi răscontrolat, numai şi numai să-i găsească ceva. Şi iar va relua ideea că a fost cineva care vrea neapărat să îl vadă la puşcărie. Iar se va lamenta pe toate posturile de televiziune. Uite ce păţesc eu. Şi ca să fie treaba de partea lui, Radu Mazăre iese şi atacă. Înainte. El strigă la toţi. La slugoii lui Băsescu, la lacheii politici. Ultima luată în vizor este procurorul general Adina Florea. Ea este cea care îi face acum dosarul politic şi vrea să îl înfunde. Ea îi vrea răul.
Numai că eu mă gândesc la altcineva care îi „vrea răul" primarului nostru. Pentru că atunci, duminică, mi-am amintit ceva. În jurul datei de 19 ianuarie, anul acesta, L