De la o cota de piata de 3% in 2005, marca americana a ajuns in ianuarie sa detina 11% din piata auto locala.
Seful pe vanzari al Ford Europa se asteapta ca Romania sa revina la cresteri de pana la 25% in auto in urmatorii trei ani, pe masura ce efectele crizei vor disparea, iar finantarea isi va reveni.
"Pietele Europei de Est si Rusiei sunt in continuare foarte importante. Iar Romania face parte din acest grup de piete. Acestea vor inregistra cresteri mai mari decat tarile vest-europene. Dupa ce vor inceta scaderile, vom vedea din nou cresteri intre 15 si 25%, asa cum am mai vazut. Vanzarile isi vor reveni, dar in momentul de fata nu pot spune daca intr-un an, doi sau trei", a subliniat Ingvar Sviggum.
Finantarea va fi in continuare foarte importanta pentru pietele est-europene. "Pe masura ce piata se maturizeaza, vom vedea ca vor aparea tot mai multe posibilitati de achizitie a unei masini. Acest lucru se intampla in Europa de Vest si se va intampla si in Europa de Est."
Viitoarele achizitii, dictate de un consum cat mai bun
In Germania, cresterea de peste 20% de anul trecut s-a datorat programului de casare, dar toti clientii care au cumparat prin acest program sunt clienti "de buget". "De aceea am vazut cresteri la modele precum Fiesta, dar scaderi importante la marcile premium. Toata cresterea a fost in segmentul masinilor de clasa mica", a spus Sviggum. De acum inainte clientii vor cauta sa achizitioneze automobile cu un consum cat mai bun, cu emisii scazute de dioxid de carbon.
Anul trecut cele mai mari vanzari ale Ford la nivel european au fost catre clienti persoane fizice, tendinta care s-ar putea schimba in acest an in favoarea companiilor care in 2009 au amanat reinnoirea flotei, fiind mult mai atente la bugetele de achizitii pe care le-au avut la dispozitie.
"Multe firme si-au amanat anul trecut achizitiile