Unii îşi creează avantaje competiţionale prin şmecherii.

Deşi ningea din greu, avionul s-a aşezat cuminte pe o pistă ca în palmă de la marginile căreia pleca zăpada albă, neatinsă. Clădirea mică de lemn a aeroportului făcea corp comun cu brazii înalţi şi drepţi ca lumânările din pădurea întinsă la nesfârşit. Copacii aceştia au fost avantajul competiţional al vikingilor la sfârşitul primului mileniu, când corăbiile lungi ajungeau din Anglia până în Marea Neagră. Catargele lor, mai înalte decât ale altora, le făceau mai rapide în lupta cu adversarii şi victimele prădăciunilor. Mă întrebam cum urmaşii acelor piraţi şi luptători au curăţat suprafaţa aceea de asfalt din mijlocul codrilor. Ca într-o carte poştală de Crăciun, în frigul vesel al iernii, orăşelul din vecinătate era acoperit de acelaşi alb imaculat. În loc de sănii cu reni circulau ordonat Volvo-uri şi Saab-uri. Avantajul lor competiţional astăzi stă în etica protestantă, în migala şi disciplina cu care construiesc liniştit şi cu răbdare.

Când avionul coboară deasupra Shanghai-ului, te izbeşte imaginea unei păduri de zgârie-nori de zece ori mai întinsă decât Manhattan-ul şi de două-trei ori mai înaltă decât acolo. Te întrebi cum Dumnezeu a fost posibil ca în 20 de ani să crească un oraş science-fiction legat cu aeroportul printr-un tren pe pernă magnetică, primul de pe planetă care circulă cu 420 km/h. Avantajul lor competiţional este administraţia brutală şi pragmatică. A lăsat pe drumuri sute de milioane de oameni, concediaţi din imensele întreprinderi de stat. Fără pensii, fără ajutoare sociale, le-au spus: descurcaţi-vă! Energia, materiile prime sunt încă subvenţionate. O dublă monedă, cea internă şi cea convertibilă, le permite să supravieţuiască. Ca şi în România anilor '80, când Ceauşescu avea obsesia plăţii datoriilor, totul se bizuie pe o ficţiune economică. Astfel vreo 400 de milioan