Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tânăr cercetat penal pentru că a primit peste 30.000 de pachete de ţigări prin poştă

Publicat in Adevarul, joi 11 martie 2010 ·

Poliţiştii au ridicat de la un oficiu poştal din municipiul Hunedoara şapte colete care au conţinut peste 2.600 de pachete de ţigări de contrabandă, trimise din Ucraina, pe numele unui tânăr cercetat pentru evaziune fiscală.

CITEŞTE ŞI: Piaţa neagră a vânzărilor de ţigări a înflorit pe timp de criză

Marfa confiscată în cursul acestei zile de poliţişti urma să intre în posesia unui hunedorean, fiind trimisă din Ucraina. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, era cercetat pentru evaziune fiscală, mai exact, pentru punerea în vânzare, în pieţele din localitate, a ţigărilor de contrabandă.

„O dată cu ţigările amintite, în total 2.660 de pachete, a fost ridicată de poliţişti şi suma de 4.900 de lei, găsită asupra bărbatului. Prin extinderea cercetărilor, poliţiştii au mai stabilit că tânărul, în perioada noiembrie 2009 – martie 2010, a mai primit la acelaşi oficiu poştal alte 76 colete conţinând aproximativ 27.500 pachete ţigări, urmând a se stabili valoarea prejudiciului în acest caz”, a precizat subinspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Descinderi la piaţă

Tot astăzi, poliţiştii şi jandarmii au organizat o razie în zona Pieţei Dunărea din Hunedoara, un loc al contrabandiştilor de ţigări netimbrate, de la care au ridicat Aproximativ 200 de pachete de ţigări. „Acestea erau comercializate ilegal de patru hunedoreni, care vor fi cercetaţi penal pentru evaziune fiscală”, a mai adăugat Niţu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu puternic la vagonul unui tren cu zeci de călători, în Olt. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

HotNews acum 2 ore
Un vagon al unui tren în care se aflau circa 70 de călători a luat foc, luni, în zona localităţii Radomireşti, județul Olt. În urma incidentului, autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Pasagerii din vagon nu a fost răniți, aceştia fiind

Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent

Ziua Constanta acum 2 ore
Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent, în corespondență, din centrul decizional al Uniunii Europene de la Strasbourg și de la Bruxelles, informează RealitateaTV.net. Într-o perioadă cu tensiuni extreme, în care statul putred vr

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

IICCMER, denunț penal la adresa Dianei Iovanovici Șoșoacă pentru promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că a depus astăzi, 17.02.2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț la adresa europarlamentarei Diana Iovanovici Șoșoacă, privin

Cine sunt câștigătorii de la premiile BAFTA. Sebastian Stan s-a numărat printre nominalizați

Cancan acum 2 ore
Surprize la premiile acordate de Academia britanică de film (BAFTA)! Printre cei prezenți s-a numărat și actorul român Sebastian Stan. Acesta a fost nominalizat la categoria „cel mai bun actor într-un rol principal” pentru filmul anti-Trump The Appr

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 3 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 3 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum 2 ore
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Percheziții la preotul Ciprian Mega, acuzat de legături cu Rusia și care își îndemna enoriașii să voteze cu Călin Georgescu. Este suspectat că și-a incendiat singur mașina

HotNews acum 5 ore
Polițiștii din Bihor fac percheziții la locuința preotului Ciprian Mega din Oradea și la apropiați ai acestuia, existând suspiciuni că acesta și-a incendiat autoturismul, la începutul lunii februarie, scrie Bihoreanul. În luna ianuarie, Episcopia Or

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°