Duminică, 11 martie, înainte de prânz, 15.000 de oameni s-au strâns în Piaţa Operei din Timişoara, între timp rebotezată a Eroilor. De la balconul Operei, profesorul George Şerban le-a spus cum s-ar putea face "despărţirea de comunism": interzicând dreptul de candidatură foştilor activişti şi ofiţeri de Securitate pentru trei legislaturi consecutive.

Chemaseră la miting societăţile "Timişoara" (a scriitorilor şi gazetarilor care au participat "nemijlocit" la Revoluţie), "Europa" (a studenţilor publicişti din Timişoara), Confederaţia 16 Decembrie ("organizaţie independentă" a tinerilor din judeţul Timiş) şi Consiliul Municipal Timişoara. Reporterului strecurat printre ei, demonstranţii i-au spus că s-au pornit de la casele lor în sfânta zi de duminică "pentru a exprima răspicat în faţa întregii ţări dorinţa locuitorilor oraşului martir de-a grăbi şi pune în toate drepturile democraţia câştigată cu grele jertfe".

A FOST SAU N-A FOST?

Demonstraţii unde s-a scandat împotriva Securităţii şi a Partidului Comunist mai fuseseră. De această dată, organizatorii au citit din balconul Operei un text în 13 puncte, intitulat "Proclamaţia de la Timişoara". Pentru prima dată s-a avansat şi o posibilă soluţie pentru despărţirea de trecut: la viitoarele alegeri parlamentare şi prezidenţiale, candidatura foştilor activişti ai Partidului Comunist şi a ofiţerilor de Securitate să fie interzisă.

Propunerea se regăsea într-al optulea punct al Proclamaţiei şi avea să suscite vii discuţii. Lăudabilă în fond, iniţiativa avea să se dovedească greu de transpus în realitate pretutindeni în Europa fostă comunistă. Cine e activist şi cine nu, după ce criterii se judecă, cum să restrângi drepturi civile fără să intri în conflict cu legislaţia internaţională privitoare la drepturile omului - răspunsul la astfel de întrebări au dat bătăi de cap. Şi, mai