Criza financiara, instalata in Romania in toamna anului trecut, pare sa fi dat peste cap planurile de exit ale fondului de investitii suedez Oresa Romania, din cadrul producatorului de vopsele Fabryo Corporation, pe care-l controleaza in totalitate.
“Daca nu ar fi venit criza, probabil ca Oresa facea un exit anul viitor. Cu siguranta ca va fi un exit, pentru ca acest lucru se regaseste in planurile oricarui fond de investitii, insa numai dupa ce businessul va atinge un anumit nivel de dezvoltare. Momentan, noi (Fabryo – n.red.) crestem, ne dezvoltam, iar actionarii nostri sunt multumiti de evolutia companiei, in ciuda crizei”, spune Aliz Kosza, directorul general al Fabryo Corporation.
Fondul de investitii, care activeaza pe piata romaneasca incepand cu mijlocul anilor '90, a intrat in actionariatul Guzu Chim in 2006, prin achizitionarea unui pachet de 49% de la omul de afaceri Daniel Guzu, numele companiei fiind schimbat apoi in Fabryo Corporation.
Oresa Ventures si-a majorat in mai 2008 participatia in cadrul Fabryo la 85%, pentru ca, la inceputul anului trecut, sa achizitioneze si restul de 15%. In total, Daniel Guzu, care detine acum producatorul de materiale de constructii Duraziv, a incasat peste 17 milioane de euro in urma vanzarii Fabryo.
In 2011 se implinesc cinci ani din momentul intrarii fondului de investitii in actionariatul Fabryo, iar varianta unui exit declarata de directorul general al producatorului de vopsele parea extrem de probabila avand in vedere istoria Oresa Ventures.
In 2009, compania si-a finalizat exit-ul din cadrul retailerului de electrocasnice Flanco, investitie inceputa in 2004.
In prezent, fondul de investitii mai detine pe piata locala, in afara de Fabryo Corporation, brokerul de credite Kiwi Finance si producatorul de materiale de constructii Somaco Grup Prefabricate.
Anul trecut, producatorul de