Milomir Ninkovici, unul din cei mai inivatori, spectaculoşti şi talentaţi chirurgi din Europa vine la Timişoara. Acesta va susţine, mâine, un seminar la clinica "Pius Brânzeu" .
Milomir Ninkovic, şeful clinicii de Chirurgie Plastică, Reconstructivă din cadrul Spitalului Bogenhausen, din Munchen, este aşteptat să sosească, astăzi la Timişoara. Reputatul medic a făcut parte din echipa ce a efectuat primul transplant bilateral de mână de la donator în moarte clinică.
„Ninkovici este unul dintre cei mai inovator, spectaculoşti şi talentaţi specialişti din Europa. El este croat, a lucrat în Austria, iar acum e şeful clincii Bogenhausen. A făcut parte din prima echipă care a făcut un transplant bilateral de mână”, a declarat doctorul Mihai Ionac.
Povestea impresionantă a poliţistului austriac
În spatele transplantului din Austria stă povestea impresionantă a unui politist care, rănit în misiune, a rămas fără ambele mâini. În urma transplantului de mâini prelevate de la un donator aflat în moarte clinică, pacientul şi-a putut relua slujba în poliţie. Mai mult, el a plecat într-o expediţie în jurul lumii, cu motocicleta.
Milomir Ninkovici va susţine un seminar, mâine, la ora 11.00, la Centrului de Chirurgie Laparoscopica si Microchirurgie "Pius Brânzeu".