Cum ai fi coborit de la aeroport, in locul vechiului iaz cu mil puturos si milioane de deseuri, ai fi zarit oglinda pura a apei care ar fi talazuit molcom in malurile impadurite si in al carei tremur s-ar fi miscat siluetele sidefii ale cladirilor din zona de agrement. Vazut din Palatul Roznovanu sau din birourile Casei Patrate, orasul arata ca o uzina ce duduie. Orasul se face. Vazut la pas sau printre blocurile murdare, orasul le apare locuitorilor sau vizitatorilor ca un muribund. Orasul e pe duca. Orice om cu minte care trece prin Iasi subliniaza aproape invariabil un contrast care tinde sa devina din ce in ce mai puternic: orasul are potential, dar nu este administrat cu eficienta. Necazurile vizibile sint cunoscute de toata lumea: strazi care se transforma in ulite, santiere la fel de perene ca arborele sequoia, transport public ca vai de lume, locuri de parcare nix, ciini vagabonzi cu miile, igiena publica precara, blocuri gata sa isi dea obstescul sfirsit, industrii inexistente si, mai presus de toate, lipsa de viziune si de bani in rezolvarea unor astfel de probleme. Necazurile mai putin vizibile pot fi, la fel de usor, intrezarite de cei care au ochi sa le vada. Consiliul Local, departe de a fi o adunare de oameni alesi sa rezolve probleme, este, cu putine exceptii, o colectie de mini-politicieni care isi exerseaza coardele vocale pentru a capata vizibilitate in organizatiile din care fac parte sau pentru a-si aranja un trai personal cit mai confortabil. Vaduviti de pavaza unor decizii de referinta pentru oras si sufocati de noiane de dosare si de hirtii, angajatii Primariei, multi dintre ei oameni de isprava, merg adesea la serviciu nu cu intentia de a rezolva solicitarile iesenilor, ci cu gindul de a mai supravietui inca o zi valurilor de decizii, hotariri si seisme birocratice carora nu le mai stie nimeni istoria, ordinea si rostul. In ultimii douazeci d