Camioanele care lucrează la Autostrada Bucureşti – Ploieşti au lăsat urme adânci în şosele şi au distrus casele din comuna Râfov. Primăria are încheiat un protocol cu constructorii autostrăzii, prin care aceştia se obligă să refacă şoselele pe care le-au distrus.
În Râfov trăiesc peste 5.400 de oameni. Aproape jumătate dintre casele în care aceştia locuiesc s-au fisurat din cauza trepidaţiilor cauzate de traficul greu. Nimeni nu a venit însă să le ofere sătenilor despăgubiri.
„Am muncit o viaţă şi ne uităm cum casele se dărâmă pe noi din cauza autostrăzii. Mi-au crăpat pereţii şi mi-e frică. La un cutremur cade tot zidul pe mine", s-a plâns Elena Ion, una dintre localnice.
„Conform unui protocol încheiat între primărie şi constructorii autostrăzii Bucureşti - Ploieşti, aceştia din urmă s-au obligat să refacă şoselele pe care le-au distrus. Eu am trimis numeroase adrese atât firmei domnului Costel Căşuneanu, cât şi celei a lui Dorinel Umbrărescu. Nu mi-au răspuns nici până acum, deşi ar fi trebuit să refacă şoselele de toamna trecută", a declarat Mircea Chivu, primarul comunei Râfov.
Localnicii mai au însă de aşteptat.
„Există un contract care prevede ca drumul să fie lăsat în starea în care a fost găsit, însă numai după finalizarea lucrărilor. Până atunci, pentru a nu ne afecta camioanele, o să plombăm gropile din asfalt", a declarat Gheorghe Mănescu, şeful de şantier al firmei PA&Co, care îi aparţine lui Costel Căşuneanu.
"Am muncit o viaţă şi ne uităm cum casele se dărâmă pe noi din cauza autostrăzii."
Elena Ion
Râfov