Dosarul în care primarul Constanţei este judecat pentru fapte de corupţie s-a amânat ieri, din nou, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti fiind nevoiţi să acorde un nou termen de judecată. Motivul pentru care cercetarea judecătorească nu a putut demara nici la acest moment este codul galben, invocat de avocaţii inculpaţilor constănţeni.
Acelaşi cod galben de ninsori l-a împiedicat şi pe primarul Radu Mazăre să se deplaseze în Capitală, pentru a fi prezent la procesul în care este judecat pentru producerea unui prejudiciu de 114 milioane de euro, conform DNA. În mod suspect, însă, deşi invocat ca scuză pentru absenţa de la proces, acelaşi cod galben nu a părut să-l poată ţine departe pe edil departe de ţara sa de suflet, Brazilia, stat pentru care, în urmă cu exact o lună, a făcut un drum de 14 ore de la Constanţa la Bucureşti, rămânând înzăpezit între Drajna şi Lehliu. La momentul respectiv, primarul Mazăre chiar se lăuda cu isprăvile sale: „am fost prevăzător şi am făcut plinul cu benzină, am avut mâncare, apă şi haine groase". De asemenea, la momentul respectiv, Mazăre mai precizase „am pierdut avionul (către Brazilia), o să-l iau pe cel de mâine. Am făcut 14 ore de la Constanţa la Bucureşti, pentru că, după ce ne-au scos de pe autostradă, am rămas înzăpezit între Drajna şi Lehliu, mai exact la Tămădău, într-un tunel de zăpadă". În aceste condiţii, dat fiind că edilul a făcut dovada curajului său când vine vorba de cod galben în contextul plecării în Brazilia, pare aproape de neînţeles cum de această dată nu s-a încumetat, totuşi, să mai facă un drum la Bucureşti, între două coduri galbene, pentru a fi prezent la procesul său. În lipsa avocaţilor şi a unei părţi din inculpaţi, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a fost nevoită să amâne, din nou, judecarea cauzei. Noua înfăţişare a fost fixată pe 17 martie, deoarece „codul galben a expirat cu o seară în urmă".