Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Familia arestată după ce a "ţepuit" peste 300 de clienţi ai site-ului E-bay va primi sentinţa

Publicat in Adevarul, joi 11 martie 2010 ·

Vasile Zamanţ şi Valeriu Zamanţ, împreună cu mama lor Silvia Zamanţ, arestaţi la solicitarea procurorilor DIICOT, au fost înfăţişaţi, astăzi, instanţei Tribunalului Hunedoara, la ultimul termen al procesului în care sunt acuzaţi de înşelăciune.

CITEŞTE ŞI: VIDEO Hackeri pe e-Bay reţinuţi de DIICOT

Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, a precizat că pronunţarea în dosarul hackerilor a fost stabilită, astăzi, pentru data de 25 martie 2010, iar între timp vor fi depuse la dosar concluziile scrise ale părţilor implicate.

Potrivit anchetatorilor, cei trei hunedoreni, aflaţi în arest, au fost învinuiţi că au înşelat în perioada 2005 – 2009 peste 300 de cetăţeni străini şi români, după ce au spart conturile personale ale mai multor ofertanţi de pe pagina de anunţuri electronice E-bay. Ulterior ei au postat oferte false de vânzare a unor telefoane mobile şi laptop-uri. Primeau banii pe obiecte pe care nu le mai trimiteau clienţilor.

17 plângeri împotriva hackerilor

Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au estimat pagubele făcute de hackeri la peste 100.000 de euro. Totuşi, doar 17 cetăţeni străini, clienţi înşelaţi de hunedoreni pe internet cu sume între 150 de euro şi 1350 de euro, au depus plângeri împotriva acestora, reclamând că au pierdut, în total, aproximativ 8.000 de euro.

MAI CITEŞTE ŞI:

Păgubiţii cer capul Adrianei Constantin, acuzată de fraude de două milioane de euro

Poliţiştii care au audiat martorii în al doilea dosar al comorilor dacice sunt acuzaţi de abuz

Majoritatea străinilor s-au lăsat păgubaşi

Cei doi fraţi îi convingeau pe cumpărători să trimită în avans banii pentru telefoanele şi electronicele pe care le puneau în vânzare. Sumele primite din Occident şi chiar din Africa erau ridicate de la diverse bănci di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 23 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 3 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°