În cazul răsturnării lui Mircea Geoană de la şefia Senatului, PD-L forţează în mod evident schimbarea sa, fără să aibă vreo justificare legală majoră. Argumentul că Geoană a refuzat să introducă pe ordinea de zi o cerere a grupului independenţilor nu reprezintă un temei legal, un abuz grav şi repetat care să motiveze în mod credibil revocarea sa. Astfel de mici şicane procedurale sau decizii arbitrare găsim cu du-iumul şi în cazul preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. PSD şi PNL au forţat, la rândul lor, suspendarea sa, invocând tot incidente minore, cum ar fi deschiderea sau închiderea microfonului. Însă, un exces nu justifică alt exces, nici o acţiune abuzivă altă acţiune abuzivă. Politica românească se face cu ură şi resentiment, nu cu logică, lege sau bun-simţ.

Acum a venit rândul PD-L să radă tot, la fel cum PSD şi PNL curăţau instituţiile publice şi îşi instalau clientela de îndată ce ajungeau la putere. Cu cât lupta politică se radicalizează, cu fiecare ciclu electoral care trece, setea de răzbunare creşte exponenţial. Când ajung în opoziţie cu un şut în spate, toţi urlă că sunt victime politice şi visează în taină la ziua răzbunării.

Înscrisă şi ea în spirala urii şi resentimentului, guvernarea Boc recurge la epurări politice la fel de sinistre, ca mod de acţiune, precum cele din timpul guvernării Năstase din 2000 - 2004 sau guvernării Tăriceanu, după eliminarea brutală a PD-L de la putere în aprilie 2007. Strict la acest capitol, cele trei guverne acţionează identic: demiteri pe criterii politice, presiuni administrative infernale asupra funcţionarilor publici sau asupra primarilor de altă culoare, racolări în forţă sub ameninţarea tăierii fondurilor, şantaje odioase, încurajarea migraţiei parlamentare. Terorismul politic este arma utilizată de fiecare partid ajuns la guvernare pentru a-şi îngenunchea cât mai repede adversarii şi