Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salon de masaj închis pentru prostituţie

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 11 martie 2010 ·

Prostituţie şi proxenetism în cartierul Ştrand din municipiul Sibiu. Salonul Diavolo e Angelo de pe strada Ion Albabei a fost închis de poliţişti în urma unei descinderi. Sursa: Reuters Patronul stabilimentului, un sibian în vârstă de 30 de ani, a fost deja prezentat Parchetului pentru proxenetism în timp ce 10 fete sunt cercetate pentru prostituţie. Salonul a fost deschis în luna noiembrie a anului trecut. Fetele erau racolate prin anunţuri de publicitate în ziare. Apoi, după întâlnirea iniţială, tânărul le propunea să întreţină relaţii sexuale cu clienţii salonului. Niciuna dintre fete nu a fost forţată să facă sex cu clienţii.

Doritorii de senzaţii tari făceau rezervări la salon prin telefon. Numărul era pe „toate gardurile”, prin ziarele de anunţuri sau revistele de timp liber. În mod normal, o şedinţă de masaj de relaxare costa 100 de lei. Şedinţa „specială” era 250 de lei iar patronul salonului oferea şi servicii de escortă. Clienţii plăteau 500 de lei pentru fiecare fată în cazul în care doreau să întreţină relaţii sexuale cu ele în altă parte decât în salon. În cele mai slabe zile, salonul producea cam 1.500 de lei.

Comisarii Gărzii Financiare din Sibiu au participat şi ei la descindere, împreună cu poliţiştii şi au descoperit că salonul de masaj nu înregistrase în contabilitate peste 90 de mii de lei. Taxele către stat aferente acestei sume sunt în jur de 18 mii de lei. Prin urmare, patronul sibian va fi cercetat şi pentru evaziune fiscală. Problemele legate de acuzaţia de proxenetism sunt însă mult mai grave. Trei dintre cele 10 fete cercetate acum de poliţişti sunt minore ceea ce înseamnă că infracţiunea este în stare agravantă, iar pedeapsa poate ajunge chiar şi la 12 ani de închisoare.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 3 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum o ora
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum o ora
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Vremea

București
acum

24°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

23°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°