Vlad Stoicescu: „Douăzeci de lumânări se aprind astăzi pe tortul cu gust de colivă ornat în cinstea unei aniversări care nu mai contează.” Sursa: EVZ

S-au aşezat două decenii peste 11 martie 1990 şi al său celebru şi inutil Punct 8 de la Timişoara. Ne plac aniversările călduţe, comemorările boante, discursurile tari şi realităţile moi. Ne vom imagina, pentru a câta oară?, ce frumos ar fi arătat România lustrată, scăpată de vechii ciocoi, de activişti şi de securişti.

Fiţi fără grijă, de mâine lucrurile vor reveni la normal: Ion Iliescu ne va povesti despre disidenţa sa exersată din fotoliul Editurii Tehnice, prietenul lui Silvian Ionescu, Traian Băsescu, va lupta în continuare pentru condamnarea comunismului, iar Dan Voiculescu şi Corneliu Vadim Tudor vor relua explicaţiile-fantomă cu privire la activitatea lor pusă în slujba poporului român.

În aceşti ultimi douăzeci de ani ne-am mai schimbat un pic, am mai făcut puţină istorie şi am mers, de fiecare dată, înainte, cu un dram de frică şi zero conştiinţă. Ei, întotdeauna ceilalţi, oamenii fără de care România ar fi de fapt doar o minoritate, au strâns bărbăteşte mâinile şi au privit senin în ochi. Au apărut la televizor. Au scris în ziare. Au ridicat glasul, asasinând cuvintele. Aşa a fost să fie?

Istoria contrafactuală e cea mai simplă dintre toate. Îţi dă voie, fără recurs, să dai vina pe alţii. Secretarii de partid s-au transformat în primari cu aspiraţii democratice? – Noi am vrut să schimbăm lucrurile, dar nu s-a putut. Foştii securişti au privatizat România? – Da, dar noi n-am ştiut că în spatele scenei ei trag toate sforile.

La fel se întâmplase cu nişte ani în urmă: când Doina Cornea era bătută pe stradă de agenţii aparatului de represiune ceauşist, nimeni nu ştia nimic. Pentru a asculta Europa Liberă, nu aveai nevoie nici de curaj, nici de atit