Trec prin pieţele Bucureştilor, dimineaţa, în căutarea trufandalelor de sezon.
O dată cu primăvara, primele verdeţuri de grădină, încă fragede, te îmbie să le cumperi, să le admiri, înainte de a le arunca în oala de ciorbă sau în castronul de salată. Printre legături "creponate" de pătrunjel mentolat zis şi "hasmaţuchi" zăresc, deunăzi, neverosimil încă pentru timpul din an pe care-l trecem, ştevie tânără, cu frunza de un verde încântător şi nervura mlădioasă.
O copilă, aş zice, pe lângă viguroasa ştevie a începutului de vară, cea în care rotesc sarmalele de post dinainte de Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Dar fiindcă post e şi-acum, mă avânt să cumpăr câteva legături, pentru sărmăluţele postului acestuia, al Paştelui. Şi-n vreme ce întind banii către femeia între două vârste, mai mult bătrâioară decât tânără, care le vinde, îmi şi imaginez cum voi toca ceapa mărunt-mărunt şi o voi muia doar o ţâră în uleiul încins, adăugându-i imediat ce "sticleşte" câteva picături de apă, ca să forfotească înăbuşit.
Voi adăuga un vârf de sare şi orezul, spălat şi zvântat, lăsându-le câteva minute împreună. Apoi, după ce se vor fi răcorit pe fereastră, voi umple foile de ştevie, spălate şi opărite niţel, rulându-le ca pe sarmale. Aşezându-le cu grijă în crăticioara "podită" cu verdeţuri, voi turna deasupra lor un suc de roşii făcut în casă, apă şi-o lingură de ulei şi le voi da la fiert, în cuptorul cu foc moale...
Îmi rotesc ochii în piaţa înfrigurată şi-mi dau seama că parcă aş mai adăuga în umplutură şi-un morcov ras, şi-o mână de mărar fraged, pentru ca gustul sarmalelor mele de post să fie mai plin. Deplin... De n-ar fi postul, aş turna deasupra smântână acrişoară.
Dacă e martie, e post
Aşa zice românul dintotdeauna. Că nu există niciodată într-un veac zi de martie fără post. De-aceea, pentru a fi în
