Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inflaţia scade şi lasă loc de reducere a dobânzii-cheie

Publicat in Curierul, joi 11 martie 2010 ·

Rata anuală a coborât în februarie la 4,49%, după şocul accizelor din ianuarie

Analiştii nu exclud astfel o scădere a dobânzii de politică monetară cu 0,25% sau chiar cu 0,5%

Anghel: BNR îşi va atinge în acest an ţinta de inflaţie

Rata anuală a inflaţiei a coborât în februarie la 4,49%, în marja inferioară a aşteptărilor analiştilor, în condiţiile în care aprecierea leului a atenuat impactul creşterii preţurilor la alimente şi mărfuri nealimentare, arată datele publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Faţă de luna precedentă, preţurile de consum au crescut în februarie cu 0,2%, în condiţiile în care tarifele la servicii au stagnat, iar produsele alimentare şi mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,24%, potrivit Statisticii.

Majoritatea economiştilor se aşteptau ca inflaţia să se plaseze, în februarie, în intervalul 4,5-5%, în principal ca urmare a scumpirii energiei. În ce priveşte inflaţia lunară, aceştia estimau un nivel de 0,2-0,7%.

În ianuarie, rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,2%, semnificativ peste aşteptări, fiind resimţit din plin şocul majorării accizelor la tutun, energie şi combustibili.

Anghel: Vor fi presiuni atât interne, cât şi externe pentru inflaţie

Economistul şef al BCR, Lucian Anghel, ne-a declarat că vom asista şi în perioada următoare la o scădere a inflaţiei, astfel că în luna martie aceasta s-ar putea plasa sub 4, 5%. Potrivit economistului BCR, vor exista în perioada următoare o serie de presiuni atât interne, cât şi externe. "Vor mai fi presiuni, de exemplu în ceea ce priveşte preţul petrolului. De asemenea, am putea să asistăm la o apreciere a dolarului şi să se creeze în acest fel presiuni pentru că, în urma echivalării, preţurile ar fi mai mari. În acelaşi timp, ar putea să fie şi presiuni interne, energia, în general, fiind un astfel de domeniu'', a d

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 34 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 53 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 2 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 5 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 6 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°