Când era copil, voia să devină muzician. Însă pasiunea pentru limbile clasice l-a îndreptat spre o cu totul altă profesie, care nu avea legătură cu partiturile, ci cu pietrele din pământ. Sursa: Ioan Piso
Pentru un specialist în istoria romană care a terminat Facultatea de Istorie şi Filozofie de la Cluj cu media 10 şi care a predat la universităţi prestigioase din Europa, precum Sorbona, se poate spune că parcursul profesional al arheologului Ioan Piso a luat uneori turnuri bizare. A fost exclus din mai multe comisii naţionale pentru patrimoniu şi a fost demis de trei ori din funţia de director al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.
A dat Ministerul Culturii în judecată şi a câştigat procesele de fiecare dată.
Astăzi, 11 martie, potrivit unei decizii irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 9 februarie, profesorul Piso ar trebui să fie reinstalat în funcţia de director al muzeului, pentru cea de-a treia oară. Într-un interviu pentru evz.ro, Piso povesteşte cum şi-a început cariera de arheolog într-un stat totalitar şi de ce consideră el că neplăcerile de care a avut parte în ultimii ani sunt o consecinţă directă a faptului că s-a opus public proiectului minier de la Roşia Montană.
Evz. ro: Când anume v-aţi decis să deveniţi arheolog?
Ioan Piso: M-am născut în 1944 la Petroşani, într-o familie de intelectuali. Tatăl meu era inginer minier, dar urmase liceul clasic săsesc la Sighişoara, cu opt ani de latină, cinci de greacă şi, facultativ, ebraica şi literatura maghiară. Apoi a studiat în Austria şi în Germania. El este cel care m-a învăţat germana şi engleza şi mi i-a pus în mâna pe Schiller, Goethe şi Oscar Wilde.
Urmam la Petroşani secţia reală a liceului, dar voiam să devin muzician. Interpretam la pian piese pretenţioase şi nu mai aveam de la cine învăţa. Voiam
