Ce ar putea avea în comun un fost miner din Petrila cu un contabil din Buzău? Ce l-ar putea face pe cel dintâi să-şi facă bagajele într-o dimineaţă capricioasă de început de primăvară şi să străbată 900 de kilometri doar pentru a vedea un necunoscut? Dumitru Daniliuc, nea Dinu, cum îi spun prietenii, se suie în maşină şi cu un ochi râde, iar cu altul plânge. Se opreşte la cimitirul din oraş si aprinde o lumânare la mormântului fiului său, Mădălin, mort cu 10 ani în urmă într-un accident de maşină. În această zi nea Dinu va strânge în braţe o parte din copilul său iubit. La Buzău, contabilul Ion Badea a primit acum 10 ani un ficat sănătos prin donarea organelor lui Mădălin de către familie.

Nea Dinu plânge şi acum când vorbeşte de băiatul lui cel mare, copil inteligent, pasionat de calculatoare, sociabil şi isteţ. Plânge când priveşte fotografiile din care răsare un cap creţ, iar el, tatăl, un munte de bărbat cu mustaţă, aproape că nu se mai recunoaşte. Suferinţele l-au uscat. Din acea zi de mai a anului 2000, totul s-a schimbat. Familia s-a destrămat, frustrările s-au adunat şi doar gândul la fiul cel mic i-a ajutat pe părinţi să treacă zilele. Nea Dinu a înţeles prea bine ce vrea să spună vorba înţeleaptă: "Când îţi moare un părinte, îţi moare trecutul, când îţi moare un copil, îţi moare viitorul". Gândul că totuşi inima băiatului mort la nici 16 ani va continua să bată, că ficatul şi rinichii vor ajuta alte vieţi şi nu vor putrezi în pământ a fost singura consolare pentru familie.

DUREREA UNUIA, ŞANSA LA VIAŢĂ A CELUILALT

Ora 20:00. Într-o parcare de la intrarea în Buzău, nea Dinu aşteaptă cu lacrimi în ochi. De el se apropie un domn scund, rotund la faţă şi zâmbitor, care-i întinde mâna. Nea Dinu, ditamai omul, se aruncă în braţele bărbatului şi dă drumul lacrimilor. I-au trebuit 10 ani pentru a-şi face curaj să se întâlnească cu