Zeii de la început…

Zeii de la început erau modeşti,

pe măsura noastră –

splendid se mai ridică ea

cu miile de chipuri ale mării!

Un taur negru cu botul înspumat

coboară ca un torent ferice

under the white mountains of Crete,

asemenea cleştarului îmbuteliat

de azi şi de oricînd.

Da, zei modeşti, pe măsura noastră,

în vreme ce eu mă scufund

în toate măruntaiele fără de spaimă

ale mării…

Fata de la recepţie

Nu ştiu dacă e săracă cu duhul sau genială,

privindu-i ochii limpezi şi goi.

Nu, nu e mută, e doar poloneză!

Zîmbet nătîng mai toată ziua

pînă devine zîmbet complice

la nepricerea oablă, la prostia turiştilor.

Înţeleg că judecăţile grăbite

sînt mereu eronate –

şi cum naiba, în ţara lui Nikos,

pe ţărmurile împărăţiei fractalice

ale lui Epimenides?

Mare Nostrum

De la aceste insule şi pînă la Adriatica

şi, mai departe la coloanele dinspre Atlantic,

doar corpuri goale de zei primitivi,

doar valuri aurite de retsina –

taur în amurg tropăind pe stîncile

de piatră de var, printre rătăcite tufe

de smochini, măslini şi aloe.

Poate cel din urmă drum,

poate ultima năvălire…

În peisaj, un chip în efigie,

un chip de atunci, un chip de departe.

Totul se socoteşte în ritmurile apei,

Totul se socoteşte cu o mătăsoasă

şi aspră măsură!

În ritm, în ritm totul curge…

Un val se scufundă într-alt val şi aşa mai departe,

val după val, după val, după val…

aşa e ritmul, aşa e ritmul nostru

de mii de ani, de la facerea lumii.

O zeiţă despletită de ape şi un taur înspumat

clocotind pe întinderile

zdrenţuite, albe, şi roşii, şi negre

ale unui pămînt pe care-a-nceput

aventura trecerii noastre prin vreme.

Cînt