Sloganul care alcătuieşte prima jumătate a titlului este, desigur, o parafrază ironică, în care se amestecă o reacţie viscerală la tot ceea ce provine din sfera politică şi un atribut care lămureşte, în mentalul colectiv, cine e proprietarul şi beneficiarul sistemului de învăţământ.

Aşadar politica e “a voastră”, învăţământul e “al nostru”. Politica e (şi aşa a fost privită dintotdeauna) un domeniu maculat iar politicienii o sectă despotică de privilegiaţi al căror interes nu e orientat de valori înalte ci de mărunte şi meschine calcule personale. Trambulina clişeelor a săltat politicianul direct în tavanul cu candelabre scumpe şi cu aer călduţ, despărţindu-l de popor, de patrie, de naţiunea în numele căreia jefuieşte contribuabilul şi împachetează în bune intenţii carenţe morale şi intelectuale insurmontabile ş.a.m.d

Astfel de opinii vehemente – pe deplin justificate, nu zic nu! – au darul de a contamina toate derivatele posibile ale substantivului politică. Ca atare, asocierea lui cu domeniul învăţământului are, de cele mai multe ori, toate atributele conflictului: politica este vremelnică, minoră, mundană, în timp ce învăţământul este atemporal şi supra-ideologic. Aşadar un mariaj nepotrivit între o bestie malignă şi o duduie imaculată.

Prin urmare, politizarea învăţământului constituie – există un larg consens popular în privinţa aceasta – un viol la integritatea acestui bun naţional, pentru că ascunde un mod de a răsplăti o clientelă politică şi de a controla neliniştile din sistem etc. Pe scurt, politizarea este un fenomen aprioric rău indiferent ce atribut îi lipim; de altfel, în condiţiile date ar fi cam greu să susţii contrariul.

Avem aşadar politizare în învăţământ. Cu toate acestea, şi aici vreau să atrag atenţia, nu avem politică, în sensul larg, generos filosofic, de proiect, de construcţie intelectuală menită să descrie liniile