Liceul Teoretic „Callatis" găzduieşte, pe tot parcursul lunii martie, concursul „Tradiţii de primăvară", la care participă 200 de elevi din ciclul primar, gimnazial şi liceal, 50 de cadre didactice, părinţi, reprezentanţi ai comunităţii locale. În cadrul concursului vor fi realizate mărţişoare, colaje, fotografii legate de tematica propusă, evaluarea urmând să fie făcută de un juriu avizat.
O a doua parte a concursului va avea loc în luna aprilie, la Şcoala cu clasele I-VIII „Gheroghe Ţiţeica" din Constanţa. Acesta se va intitula „Călători prin tradiţii" şi va reuni aproximativ acelaşi număr de elevi şi cadre didactice. În cadrul competiţiei vor fi elaborate eseuri în care să fie valorificată tema aleasă „Călători prin tradiţii", vor fi expuse fotografii, interpretate cântece şi dansuri populare, va fi creat un pliant publicitar etc.
Lucrările premiate vor fi incluse pe suport electronic şi în revista şcolii „Gheorghe Ţiţeica" Constanţa. Vor fi acordate premiile I, II şi III şi diplome de participare elevilor şi cadrelor didactice coordonatoare. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Liceul Teoretic „Callatis" găzduieşte, pe tot parcursul lunii martie, concursul „Tradiţii de primăvară", la care participă 200 de elevi din ciclul primar, gimnazial şi liceal, 50 de cadre didactice, părinţi, reprezentanţi ai comunităţii locale. În cadrul concursului vor fi realizate mărţişoare, colaje, fotografii legate de tematica propusă, evaluarea urmând să fie făcută de un juriu avizat.
O a doua parte a concursului va avea loc în luna aprilie, la Şcoala cu clasele I-VIII „Gheroghe Ţiţeica" din Con