Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pepinieră cu sute de hoţi minori în judeţul Suceava

Publicat in Adevarul, joi 11 martie 2010 ·

Anul trecut, adolescenţii au comis peste 350 de infracţiuni, majoritatea furturi şi tâlhării. O parte dintre aceştia scapă basma curată deoarece nu au 14 ani.

Cel mai recent caz în care au fost implicaţi doi minori este cel al lui Marius D., din Berchişeşti, şi C. D., din Drăgoieşti, ambii de 17 ani. Ei au încercat să fure diferite bunuri ce aparţineau unui şef de tren. Prinşi asupra faptului, hoţii au sărit din tren, dar poliţiştii s-au luat după ei. Oamenii legii i-au fugărit câteva sute de metri şi au folosit focuri de avertisment pentru a-i prinde.

„Profesori“ sunt adulţii

În Rădăuţi, doi minori au fost „şcoliţi“ de doi adulţi să spargă casele oamenilor. Timp de mai multe săptămâni, S. S., din Rădăuţi, şi B. P., din Vicovu de Sus, care aveau 17 şi respectiv 16 ani, au dat spargeri prin diferite localităţi. În urma „raziilor“, minorii şi cei doi adulţi au reuşit să fure 6.822 de lei, 350 de euro şi un telefon mobil.

„În urma consultării Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, s-a dispus cercetarea în stare de libertate a lui B. P. sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt calificat“, urmând ca S. S. să fie transferat în Penitenciarul Botoşani“, ne-a declarat Gabriel Panţîru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava. Astfel de cazuri, în care sunt implicaţi minori, sunt cu sutele.

„Specializare“ în tâlhărie

Statistic, anul trecut, 341 de minori au comis 353 de fapte penale. Dintre aceştia, 248 de minori au vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, care răspund penal, iar restul nu au vârsta buletinului. Pe lista faptelor comise de minori se înscriu 19 tâlhării şi 4 violuri. „Ca mod de operare, infracţiunile de furt sunt, de cele mai multe ori, asemănătoare celor săvârşite de adulţi. Totuşi, au anumite particularităţi: valoarea mai mică a bunurilor furate, în general

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum o ora
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 2 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum o ora
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 4 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 4 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 3 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum o ora
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Vremea

București
acum

18°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

18°/22°
lun.

17°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°