Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Oltenii au cerut schimbarea arbitrului la meciul cu stegarii

Publicat in Adevarul, joi 11 martie 2010 ·

Oficialii clubului Universitatea Craiova au cerut schimbarea brigăzii de arbitri de la meciul cu FC Braşov, însă preşedintele CCA, Ioan Igna, a refuzat această solicitare, a declarat, miercuri, directorul sportiv al grupării oltene, Vlad Roşca.

"Este incredibil. Suntem cobaii celor de la CCA. Am cerut ca brigada să fie schimbată. Am venit cu argumente foarte clare. De exemplu, atât Marius Avram, cât şi Mircea Orbuleţ au fost desemnaţi şi la meciul din tur. În acel meci FC Braşov a deschis scorul dintr-o fază în care fundaşul nostru Dorel Stoica a fost faultat clar de către doi jucători, fault recunoscut de toată lumea, inclusiv de cei de la Braşov. Domnul Igna a spus că Avram a primit nota 8,6, cea mai mare notă din acea etapă. Era şi normal, pentru că tatăl său era preşedinte la CCA. Mai mult, Mircea Orbuleţ pare asistentul de casă al Braşovului. De când este în prima ligă, din 2008, în cele 22 de meciuri la care a participat, în şase a fost la Braşov şi surpriză Braşovul nu a pierdut niciodată", a spus Roşca.

Oficialul craiovenilor l-a contestat şi pe cel de-al doilea asistent desemnat la acest joc, Adrian Ghinguleac: "Cireaşa pe tort a fost pusă de delegarea lui Adrian Ghinguleac la una dintre linii. Acest arbitru ne-a scos din cupă în meciul cu CFR Cluj, când a anulat golul corect marcat de Costea. Acest arbitru, după fiecare paridă în care a fost delegat, a fost apoi oprit multe etape din cauza greşelilor. Şi despre el, domnul Igna a avut scuze că se află sub observare pentru lista FIFA şi UEFA. Nu ne interesează acest lucru, să fim experimentul lor. Să îi delege la alt meci, nu la noi, dacă vor să facă experimente. Cerem FRF să schimbe această brigadă. Anunţăm FRF că dacă nu vor fi schimbaţi, în spatele celor doi tuşieri, la cele două linii, vom instala două camere de luat vederi, ale clubului, pentru a urmări fiecare mişcare a celor doi, după care i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 5 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°