Cadavrul răsturnat
Stânga la răscruce
de Bernard-Henry Lévy, Editura „Curtea Veche“, 2009
În colecţia „Constelaţiii“ a Editurii Curtea Veche, întemeiată şi coordonată de Vladimir Tismăneanu, cel care face o muncă de iniţiat şi iniţiere într-o literatură de specialitate deficitară la noi, a apărut o carte pe care o recomand cu căldură nostalgicilor Primei Republici Române, dar şi actualilor lampadofori ai ideilor de stânga (nici dreapta, dacă există, nu e scutită de lecturi): „Cadavrul răsturnat. Stânga la răscruce“. Autor, nimeni altul decât Bernard-Henry Lévy, intelectualul dorlotat al celei de-a VI-a Republici Franceze, condusă la ora de faţă de intransigentul şi viu comentatul Nicolas Sarkozy. Personal, nu sunt adeptul acestui preşedinte scund, energic şi chiar coleric uneori, cu care Traian Băsescu, un „popular“ în devenire de câţiva ani, încearcă uneori să aducă, însă omul e o figură. „Primul poliţai al Franţei“, cum îl numeşte B-HL, chiar în exordiul cărţii sale, unde relatează o discuţie telefonică de pomină, evreo-ungur-grec ajuns preşedinte al Franţei, este totuşi o figură politică importantă a Europei, asta pentru că Franţa nu-şi poate permite un preşedinte „scund“, dacă-mi permiteţi aluzia.
La alegerile prezidenţiale de acum trei ani, când Sarkozy candida din partea UMP, împotriva socialistei Ségolene Royal (sic!), Lévy, vechi simpatizant al stângii, redutabil debateur, cu ideea şi cu fapta, în atâtea şi atâtea puncte fierbinţi ale planetei, cu un tată luptător de partea socialiştilor în Războiul Republican din Spania, a primit Telefonul. Da, chiar de la amicul său, N. Sarkozy, încântat că amicul lui B-HL, André Glucksmann, scrisese un articol elogios de susţinere în Le Monde despre viitorul preşedinte al Franţei. Nicolas Sarkozy, bineînţeles. Ce mai aştepţi, tu când vei scrie?, i-a „ordonat“ euforic monsieur Sarkozy unui om de ca
