Stimată doamnă Sabina Ispas, sunteţi implicată în Comisia naţională pentru salvgardarea patrimoniului imaterial. Care sunt priorităţile acestei Comisii?

Cea de a 25-a Conferinţă Generală UNESCO (Paris, 1989) a adoptat o Recomandare referitoare la salvgardarea culturii tradiţionale şi a folclorului, privite ca parte a patrimoniului umanităţii, căruia guvernele de pretutindeni ar trebui să îi acorde atenţie şi sprijin pentru salvgardare.

Intr-un studiu consacrat definirii identităţii un cunoscut folclorist american, Alan Dundes, aprecia că „Folclorul este mijlocul fundamental al societăţii pentru a-şi descoperi şi construi propria identitate". Desigur, folosea termenul în sens savant, fără a include şi nuanţele vulgarizatoare, uneori peiorative, folosite, uzual, mai ales în massmedia. Segmentul cultural la care facem referinţă - folclorul genuin şi nu folclorul de consum, cu care ne-a deprins scena sau festivalul, comerţul cu artă populară , stereotip şi manierist - este un corp de forme creative de expresie gestuală, orală, intelectuală bazat pe tradiţie, existent în societăţile primitive sau civilizate, în rural şi urban, la toate nivelele şi categoriile sociale. Există chiar şi un folclor al societăţilor savante. Identitatea este o structură psihologică şi socială care oferă un sentiment de siguranţă, fundamentează coordonatele stării iniţiale a grupului. Pentru a circumscrie identitatea unei societăţi, a unei comunităţi se cuvine să avem în vedere principalele elemente, uneori simboluri, recunoscute unanim de către membrii grupului: credinţe, tradiţii, obiceiuri, forme de artă a cuvântului şi expresii verbale tradiţionale (basme, legende, proverbe, ghicitori şi limba în care ele sunt vehiculate etc.), expresii muzicale (cântece vocale, instrumentale), cinetice (dansuri, jocuri etc), savoire-faire-ul, cunoştinţele referitoare la ocupaţ