In româna actuală, familia etimologică a adjectivului liber, relativ numeroasă şi exclusiv cultă (nici un membru al ei nu este moştenit), este un amalgm de termeni proveniţi din latină (elibera), latină şi franceză (liber, libertate, libertin, liberal), franceză (libertar, libertinaj, liberalism, liberaliza), italiană (libero), engleza americană (libertarian, libertarianism) sau formaţi in româneşte, prin sufixare (eliberare, eliberator, libertinism). In cele ce urmează, ne vom opri asupra ultimilor veniţi, incă neinregistraţi de toate dicţionarele de limbă: libertar (care apare in Dicţionarul de neologisme şi in Marele dicţionar de neologisme, dar nu şi in ediţiile succesive ale DEX-ului), libertarian şi libertarianism (neprinse, incă, in dicţionare). Nici termenul sportiv libero nu figurează in ediţiile DEX-ului, dar cuvântul nu este deloc nou. Nu ştim când va fi apărut in limba noastră, dar in franceză prima atestare este din 1913 şi nu avem (datorită influenţei galice masive din epocă) motive să credem că va fi intârziat prea mult pe drumul dintre Paris şi Bucureşti. Absenţa din DEX este, evident, o regretabilă scăpare perpetuată, din ediţie in ediţie, până la ultima, cea din 2009. In franceză, libertaire desemnează tendinţa spre libertatea individuală absolută (sinonimă, la limită, cu anarhismul). Ca substantiv, apare la Proudhon in 1858, iar ca adjectiv, la Zola, in 1901. Din 1894 este prima atestare in domeniul economic, cu aplicare la ideile liberale sau liber-schimbiste. In sfârşit, din 1972 este prima folosire a termenului in ştiinţele educaţiei, vizând abolirea autorităţii dascălului şi a disciplinei impuse de acesta, pentru ca elevul-copil, in deplină libertate de exprimare şi comportament, să se formeze intr-un mediu nealienant. (No comment!) Care dintre aceste sensuri a trecut in română? Avem adejectivul referitor la libertatea absolută ("Faceţi parte d